Zile libere în plus pentru salariații români. Vestea neașteptată, ce propunere a apărut în Senat

Zile libere în plus pentru salariații români. Vestea neașteptată, ce propunere a apărut în Senat
„Salariaţii nu beneficiază de drepturile lor legale”

În Codul Muncii este specificat că fiecare angajat are dreptul la zile libere, mai ales când vine vorba de sărbătorile legale. Numai că, uneori, fără să depindă de cineva anume, unele sărbători legale pică în timpul weekend-ului, zile care oricum, în majoritatea cazurilor sunt libere. Așa se face că doi deputați, unul de la PSD și unul de la PNL, au depus un proiect de lege în Senatul României prin care se dorește reportarea zilelor libere, sărbătorile legale, care pică în weekend în alte zile. Proiectul așteaptă acum analiza comisiilor din Senat și, ulterior, în Camera Deputaților, dacă va trece de votul senatorilor.

Zile libere compensatorii pentru sărbătorile legale

Nu de puține ori s-a întâmplat ca anumite sărbători legale să pice exact în zilele de weekend, care oricum  erau declarate ca fiind libere prin lege. În actuala legislație nu sunt prevăzute zile compensatorii pentru acest aspect.

Dar, românii s-ar putea să beneficieze de astfel de zile. Doi deputați, Alfred Simonis, membru al PSD, și Gabriel Andronache, lider de grup al PNL, au depus în Senatul României un proiect de lege care să reglementeze acest aspect.

Cu alte cuvinte cuvinte, conform proiectului, în cazul în care sărbătorile legale vor pica în zilele de weekend, angajatorii vor putea compensa aecste zile prin acordare altora în timpul săptămânii.

„Se urmăreşte ca în zilele de sărbătoare legală să nu depindă de o situaţie fortuită din punct de vedere calendaristic, ci în orice an cetăţenii să beneficieze efectiv de zile libere.

Dacă nu s-ar realiza această modificare legislativă, zilele de sărbătoare legală care se suprapun peste zilele de repaus săptămânal nu ar mai avea valoare de zile nelucrătoare aşa cum doreşte legiuitorul, deoarece zilele de repaus săptămânal sunt deja zile nelucrătoare”, sunt argumentele celor doi deputaţi.

„Salariaţii nu beneficiază de drepturile lor legale”

Inițiatorii proiectului vor să modifice prin acest proiect o parte din prevederile legale regăsite în legea 53/2003, Codul Muncii, și prevăzute la art. 139 alin. 1, și anume drepturile salariaților.

Cei doi deputați spun că actuala formulă îi privează pe angajați de aceste drepturi, și de aici motivația de a depune acest proiect către Senat, și ulterior, către Camera Deputaților.

„Sunt incidente situaţii în care unele dintre zilele de sărbătoare legală coincid cu zilele de repaus săptămânal, astfel că salariaţii nu beneficiază de drepturile lor legale prevăzute la art. 139 alin. 1 din legea 53/2003 – Codul Muncii.

În concluzie, anul acesta salariaţii români vor avea 2 zile libere legale în plus faţă de 2021, când 7 dintre sărbătorile legale au fost în timpul săptămânii, iar restul de 8 în weekend.”, mai spun cei doi deputați, conform Impact.ro.

Rămâne să urmărim procesul de evaluare din comisiile de specialitate și să vedem dacă proiectul va primi votul din partea senatorilor, urmând ca proiectul să ia calea legislativă, după votul Camerei Deputaților, forul care poate valida genul acesta de legislație.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI