Zile libere în plus pentru români de Crăciun și Revelion. Anunț oficial de la Guvern
Ca în fiecare an calendaristic, zilele de Crăciun și Revelion niciodată nu sunt zile fixe. Uneori a picat lunea, alteori duminica. Anul acesta cele două zile importante din luna decembrie pică în două zile diferite. Crăciunul va pica într-o duminică, iar Anul Nou va fi sâmbătă, asta însemnând că 1 ianuarie va fi duminică. În acest sens, Guvernul a anunțat ce zile libere în plus pentru români de Crăciun și Revelion vor fi.
Zilele de Crăciun și Revelion
Zilele de Crăciun și Revelion sunt printre cele mai importante evenimente ale anului, oriunde în lume. Dar, mulți și-au pus întrebara cum s-au stabilit zilele calendaristice în care pică zilele de Crăciun și Revelion. Deși creștinii sărbătoresc ziua de naștere a lui Iisus Hristos pe 25 decembrie, puțini oameni din primele două secole creștine știau ziua sau chiar anul în care s-a născut.
De asemenea, AD provine din latinescul anno domini. Asta înseamnă, în esență, În anul Domnului nostru, deci, aparent, nu este o dată anume. De asemenea, nu de puține ori ne-am întrebat cum se schimbă lucrurile atunci când a fost schimbat calendarul, deoarece nu am avut întotdeauna 12 luni în an.
În multe țări, Anul Nou începe la 1 ianuarie și majoritatea beneficiază de zile libere. Cu toate acestea, nu a fost întotdeauna așa. De fapt, timp de secole, alte date au marcat începutul calendarului, inclusiv 25 martie și 25 decembrie.
Cum a devenit 1 ianuarie ziua de Anul Nou?
Îi putem mulțumi parțial regelui roman Numa Pompilius. Potrivit tradiției, în timpul domniei sale Numa a revizuit calendarul republican roman, astfel încât luna ianuarie a înlocuit luna martie ca primă lună.
A fost o alegere potrivită, deoarece ianuarie era numit după Janus, zeul roman al tuturor începuturilor, martie îl celebra pe Marte, zeul războiului. Unele surse susțin că Numa a creat și luna ianuarie. Cu toate acestea, există dovezi că 1 ianuarie nu a devenit începutul oficial al anului roman până în anul 153 î.Hr.
În anul 46 î.Hr. Iulius Caesar a introdus mai multe modificări. Calendarul iulian, așa cum a devenit cunoscut, a păstrat data de 1 ianuarie ca dată de deschidere a anului. Odată cu extinderea Imperiului Roman, s-a răspândit și utilizarea calendarului iulian.
Cu toate acestea, după căderea Romei în secolul al V-lea d.Hr., multe țări creștine au modificat calendarul pentru ca acesta să reflecte mai bine religia lor, iar 25 martie, Sărbătoarea Bunei Vestiri, și 25 decembrie, Crăciunul, au devenit zile obișnuite de Anul Nou. Cu toatea astea, în toate țările există zile libere de Crăciun și Revelion.
Se anunță de la Guvern zile libere în plus pentru români de Crăciun și Revelion
Acum că am înțeles de unde și cum a început totul, revenim la 2022. Anul acesta Crăciunul, cum spuneam, va fi într-o duminică, iar 31 decembrie și 1 ianuare 2023, vor pica sâmbătă, respectiv duminică.
În acest caz, pentru a avea zile libere în plus pentru români de Crăciun și Revelion, Guvernul a luat decizia ca a doua zi de Crăciun, 26 decembrie, care pică luni, și respectiv 2 ianuarie, care pică tot într-o zi de luni, să devină zile libere.
Weekend-ul este, în general, liber pentru majoritatea. Dar, datorită datelor în care pică cele două sărbători, zilele de luni 26 decembrie și 2 ianuarie, vor fi de asemenea zile libere.