Zile libere 2022. Cât vor sta acasă românii la anul

de: Ștefan R. Apostol
13 12. 2021

Mai avem câteva zile până la trecerea în 2022. Ca și în 2021, anul viitor ne aduce și un nou calendar al zilelor libere, conform legsilației.Conform calendarului, anului viitor românii vor avea 15 zile libere, toate fiind zile importante, de sărbătoare.

Anul 2022 va avea 15 zile libere de la stat

Anul 2021 mai are puțin și se va încheia. Deși în pandemie, în aest an românii au avut parte de zilelel libere, conform legislației în vigoare, chiar dacă în majoritatea cazurilor s-a lucrat și de acasă. Așa cum era de așteptat, și anul care vine va aduce un număr de zile libere, toate fiin legate de Sărbătorile legale, punctate în legislația în vigoare.

Prima și a doua zi din an sunt zile libere

Ca și în ceilalți ani, 1 ianuarie va fi prima zi liberă din anul viitor. la fel va fi și în cazul zilei de 2 ianuarie 2022, va fi tot o zi liberă. Începând cu data de 3 ianuarie 2022, românii se vor putea întoarece la muncă.

Ziua Unirii Principatelor Române

Ca în fiecare an, pe data de 24 ianuarie este una din primele Sărbători importante ale anului. Așa se face că și în 2022, Ziua Unirii Principatelor Române va deveni zi liberă, zi în care vom sărbători Prima Unire a regiunilor istorice din România.

Alte zile libere în 2022

Așa cum spuneam la început, anul viitor, în afară de cele deja anunțate, vom mai avea parte de alte 12 zile libere, pe tot parcursul anului, după cum urmează:

  • 22 aprilie: Vinerea Mare (vineri)
  • 24 -25 aprilie: Paște ortodox 2022 (duminică și luni)
  • 1 mai: Ziua Muncii (duminică)
  • 1 iunie: Ziua Copilului (miercuri)
  • 12 iunie Rusalii, 13 iunie A doua zi de Rusalii( duminică și luni)
  • 15 august: Adormirea Maicii Domnului (luni)
  • 30 noiembrie: Sfântul Andrei (miercuri)
  • 1 decembrie: Ziua Națională a României (joi)
  • 25 decembrie, 26 decembrie: Crăciunul și a doua zi de Crăciun (duminică și luni)

Conform Legii Muncii, în toate aceste zile angajatorii sunt obligați să ne acorde zilele libere. În cazul în care fluxul de producție, sau postul nu permite acordarea liberelor, angajatorii sunt obligați să acorde compensații în termen de 30 de zile de la data în sine, sau bonificații la salariul de bază, dar nu mai mult de 75% din salariul burt.

În cazul în care nici aceste compensații nu sunt aordate, angajatul poate reclama situația, iar angajatorii pot fi amendați de inspectorii ANOFM, cu amenzi consistente, cuprinse între 5000 si 10.000 de lei. Pentru angajații de alte culte religioase, Codul Muncii spune că angajatorii sunt obligați să le acorde cel puțin două zile libere, pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale și primesc zilele libere pentru ritul creștin, respectiv un total de șase zile anual. În aest caz liberele se acordă în alte zile, decât cele legale, stipulate în Codul Muncii.