Zi decisivă pentru Sabrina Voinea și Ana Bărbosu. Totul se întâmplă în regim de urgență
Zi importantă pentru gimnastica românească! Divizia ad-hoc a Tribunalului pentru Arbitraj Sportiv va analiza, vineri, 9 august 2024, contestaţiile depuse de Sabrina Voinea şi Ana Bărbosu, în lupta pentru o medalie olimpică la sol.
TAS judecă azi situația gimnastelor Sabrina Voinea şi Ana Bărbosu
Carmencita Constantin, preşedintele Federaţiei Române de Gimnastică, a precizat că judecătorii TAS vor cere audieri doar dacă vor considera necesare alte clarificări faţă de documentele transmise deja.
Deși oficialii români au optat pentru procedura de urgenţă, totul s-ar putea prelungi luni bune, susține arbitrul TAS, Cristian Jura:
„Martorii trebuie audiaţi, mulţi au plecat deja acasă, probabil că vor fi depuse probe, proba video și așa mai departe. În cazul în care nu se reuşeşte să se finalizeze această dispută, până la închidere, evident că poate continua şi după. Avem acest precedent, la Jo de iarnă din 2022, schioarea s-a numit Fanny Smith şi a fost fix această problemă de punctaj. După ce procesul s-a încheiat, ea a primit medalia de bronz. Într-o ceremonie separată i-a fost acordată medalia de bronz”.
Solicitarea făcută de Federaţia Română de Gimnastică
Federaţia Română de Gimnastică (FRG) a transmis, marţi, că a cerut analiza Federaţiei Internaţionale de specialitate pentru eroarea de arbitraj din finala de la sol de la Jocurile Olimpice 2024. Totodată, a explicat că a depus două memorii la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne pentru repunerea în drepturi a Sabrinei Voinea, care a pierdut medalia de bronz în urma contestaţiei delegaţiei Statelor Unite ale Americii.
În plus, FRG a solicitat ca, în spiritul transparenţei, să se facă publice analiza detaliată şi justificare pentru cele nouă gimnaste participante în finala de la sol, pentru a putea oferi un răspuns oficial gimnastelor, comunităţii gimnasticii din România, autorităţilor guvernamentale şi de stat, media naţională şi internaţională.
Fosta gimnastă Camelia Voinea, mama şi antrenoarea Sabrinei Maneca-Voinea, a punctat, recent, că intenţionează să conteste la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) decizia arbitrelor din finala de la sol de luni, prin care fiica sa a pierdut medalia de bronz.
La rândul său, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, a trimis, luni, o scrisoare de protest către Federaţia Internaţională de Gimnastică, adresată direct preşedintelui Morinari Watanabe, pentru reanalizarea contestaţiei exerciţiului din finala la sol al Sabrinei Maneca-Voinea la JO 2024.