Se pare că elevul lui Alex Velea nu își prea face prieteni în cadrul competiției din Republica Dominicană. Zanni a fost atacat grav de o colegă de la Survivor România 2021, culmea! chiar de cea care a fost nominalizată pentru eliminare.
După ce au pierdut meciul de imunitate în fața Războinicilor, concurenții din echipa Faimoșilor au votat un concurent pentru eliminare. Nominalizată a fost Irisha, cea care nu îl place deloc pe celebrul Zanni, fost concurent și în cadrul emisiunii Chefi la Cuțite.
Faimoșii au propus-o spre eliminare pe Irisha, concurentă care se află la a doua nominalizare de când a intrat în competiția de la Kanal D. Aceasta a primit 6 voturi și a ajuns în cursa pentru votul publicului. Între timp, Raluca Dumitru a reușit să se salveze, fiind nominalizată doar de 4 colegi.
Când a aflat câte voturi a primit spre nominalizare, Irisha s-a supărat. Aceasta susține că nu este corect din partea colegilor să o aleagă pentru eliminare pe motive sociale, nu sportive, cum ar fi fost normal fiind în cadrul unei competiții dure.
Aceasta consideră că ar trebui să fie apreciată pentru performanța pe care o are când intră pe teren, nu pentru faptul că nu se place cu toată lumea de la Survivor România 2021. Cu toate acestea, concurenta a mărturisit că nu își dorește să plece din Republica Dominicană, menționând că publicul și-o dorește și el în competiție.
„Am zis că acum două săptămâni se nominaliza sportiv, acum se nominalizează pe social dintr-odată. Acum o săptămână au început băieții, Sebi și Zanni, Ralucuța, Ralucuța, nu știu ce conturi reglează ei și nu mă interesează. Faptul că nu sunt de acord cu ei sau nu halesc glumele lor de clasa 8-a îi face pe ei să creadă că am ceva cu ei. Nu, nu am nimic personal cu ei.
Asta e, m-au votat. Cel mai important e că nu e pe criterii sportiv, acolo e bine. Nu ne înțelegem verbal, asta e partea a doua. M-am așteptat, nu sunt șocată, încep să mă obișnuiesc, e a doua oară și sper să mă salveze publicului.
Dacă mă salvează o să le fiu recunoscătoare , dacă plec, o să mă uit din exterior de acasă și o să le zic, fraierilor, că m- ați votat, acum nu mai are cine să aducă puncte, în spirit de glumă. Ce a fost am văzut. Ce va fi vom vedea”, a declarat Irisha pentru Kanal D.
„Astăzi am pierdut din cauza orgoliilor, astea ne-au tras pe noi în spate. Orgolii prostești. Dacă nu mai aveam o săptămână în care luăm imunitatea. Nu știu ce voi vota. Sortiv o ducem bine, pe alte critertii parcă suntem la grădiniță. Să ne dăm în cap. Mie îmi pare rău și nu-mi place să văd genul ăsta de lucruriîn grup mai ales că ne vede atâta lume”, spune Ștefan Ciuculescu.
„Această înfrângere este ceea ce am preconizat că se va întâmpla mai devreme sau mai târziu. M-am distrat, am intrat doar o dată. Am văzut niște chestii…A fost meritul lui Cucu din plin și au fost alții care au vrut să-i fure punctul. Momentele astea când pierdem imunitățile câștigăm șansa de a îmbunătăți echipa și de a ne maturiza social și pe traseu. Trebuie să ne călim, suntem prea copii, prea vedete, avem impresii multe. Să vedem cine rezistă, ăsta e Survivor”, a spus Faimosul la Survivor România.