WTA, prima reacție după accidentarea gravă a Simonei Halep. ”A fost dezamăgitor”

de: Bișinicu Andreea
13 05. 2021

Clipe dificile pentru Simona Halep. Tenismena română a fost obligată să se retragă din turneul de la Roma, după ce a suferit o accidentare teribilă la genunchi. Sportiva noastră s-a retras în timpul meciului cu Angelique Kerber când scorul era 6-1, 3-3.

WTA, prima reacție după accidentarea gravă a Simonei Halep

Simona Halep a clacat, izbucnind în lacrimi de durere. Ulterior, tenismena a anunțat că, potrivit primele investigații medicale, are o ruptură la nivelul gambei stângi. Sportiva va efectua joi un nou control medical pentru a afla dacă va putea să joace la Roland Garros.

„Din nefericire, testul cu ultrasunete a arătat că am ruptură musculară la gamba stângă. Voi face un RMN mâine pentru a înţelege gravitatea accidentării. În acest moment nu ştim care va fi timpul de recuperare.

Sunt foarte dezamăgită să părăsesc în acest fel turneul de la Roma. Voi face totul pentru a trata această accidentare şi a reveni cât mai repede posibil. Va mulţumesc mult pentru susţinere şi vă voi ţine la curent cu evoluţia stării de sănătate.”, a fost mesajul postat de Simona Halep pe Twitter.

Oficialii de la WTA au transmis, și ei, un mesaj oficial către ocupanta numărului trei mondial. Se pare că Simona Halep este în pericol de a nu mai participa la turneul de la Roland Garros care va începe în curând. Reamintim că Simona a câștigat French Open-ul în 2019.

„A fost dezamăgitor pentru Simona să iasă așa din cursa de apărare a titlului de la Roma. Halep e acum într-o cursă contra-cronometru pentru a-și reveni la timp în vederea Roland Garros, turneu care începe în două săptămâni și jumătate. Wimbledon, turneu la care Halep e campioană en-titre, începe pe 28 iunie”, au scris cei de la WTA, conform Digi Sport.

Simona Halep nu mai participă la Roland Garros?

Accidentarea Simonei Halep din timpul meciului cu nemțoaica Angelique Kerber ar putea-o costa pe sportiva româncă participarea la Roland Garros, turneul ei de suflet, și la Wimbledon.

Simona Halep a devenit numărul 1 mondial în 2018, atunci când a câștigat turneul de la Roland Garros, primul ei turneu de Mare Șlem. Sportiva a povestit atunci că se va întoarce, cu plăcere, de fiecare dată pe zgura de la French Open.

French Open începe în mai puțin de trei săptămâni, recuperarea durând exact cam la fel. Cu toate că Simona Halep este favorita turneului francez, de data asta nu mai este nimic sigur. Rămâne de văzut care va fi verdictul de astăzi și dacă Simona Halep se va putea recupera până la data startului turneului de la Roland Garros.