Vremea rea face prăpăd. Accident rutier în Pasul Tihuța. Două TIR-uri s-au izbit puternic din cauza zăpezii

de: Rosu Ioana
15 04. 2020

Vremea rea continuă să țină România sub asediu, cel puțin în anumite zone din țară. Așa s-a întâmplat și în cazul Pasului Tihuța, aflat pe DN17, locul ce desparte Transilvania de Moldova. În urmă cu puțin timp în această zonă a avut loc un accident rutier în care două TIR-uri s-au izbit frontal.

În ce circumstanțe s-a produs accidentul

În urma accidentului dintre cele două autocamioane, circulația a fost îngreunată pentru aproximativ două ore. A fost nevoie de intervenția pompierilor de la Garda de Intervenție Prundu Bârgăului și Punctul de Lucru Poiana Stampei (județul SV), care au identificat părțile implicate în accident și circumstanțele în care acesta s-a produs.

Potrivit declarațiilor oferite de șoferi, accidentul s-a produs într-o curbă, atunci când unul dintre șoferii care cobora pe direcția spre Bistrița, s-a fi speriat de autotrenul care urca, având impresia că va intra pe banda sa de mers, din cauza stratului de zăpadă depus pe asfalt. Sub efectul impulsului de moment, șoferul vinovat ar fi tras de volan, moment în care a intrat cu remorca sa în capul autotrenului de pe sensul opus, aruncându-l pe marginea carosabilului.

Potrivit autorităților, în urma accidentului, s-au înregistrat doar pagube materiale.

Un bărbat din localitatea Apahida, județul Cluj, în timp ce conducea pe direcția de mers Suceava – Bistrița, într-o curbă, din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum și condițiile meteo, a pătruns pe contrasens, cu remorca, colizionând cu un alt autotren care circula din sens opus, condus de un bărbat din județul Suceava.

Din accident au rezultat doar pagube materiale. Autotrenurile erau echipate corespunzător. Ambii șoferi au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative. Nu s-a impus sancționarea pe baza ordonanțelor militare”, a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, purtătorul de cuvânt al IPJ BN, Crina Sîrb.

Accidentul a fost confirmat și de Centrul INFOTRAFIC, care a anunțat după zeci de minute reluarea traficului în zonă.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că traficul rutier a fost reluat pe DN17 Bistrița – Vatra Dornei (Pasul Tihuța), unde anterior, în zona localității Piatra Fântânele, județul Bistrița-Năsăud, a avut loc o coliziune între două autotrenuri. Nicio persoană nu a avut nevoie de transport la spital pentru îngrijiri medicale”, au transmis reprezentanții poliției.

În Pasul Tihuța a nins și a viscolit, județul Bistrița-Năsăud fiind sub cod galben de vânt și viscol/ninsori în zona montană. În acest moment se înregistrează -2 grade, urmând ca maximă să nu atingă mai mult de 3 grade C.

Vezi imagini video de la locul accidentului: