Vremea rea continuă în multe zone din România. ANM a făcut anunțul pentru această săptămână

de: Ștefan R. Apostol
22 11. 2023

Datele meteo din ultimele zile, precum și prognozele pe termen scurt, anunță apariția unui nou ciclon polar în Europa, fenomen ce poate schimba ceea ce se știa până acum. La nivel local, ANM spune că vremea rea continuă în multe zone din România, tocmai datorită acestui nou fenomen. Citește mai departe și află ce se întâmplă în această săptămână.

Un nou ciclon polar poate aduce temperaturi scăzute

Pe 13 noiembrie, meteorologii europeni anunáu o schimbare a vremii la nivel european, anunțând aparițía unui nou ciclon polar care ar putea schimba radical valorile termice de la finalul acestei luni:

”În următoarele două săptămâni, modelul general prognozat în Europa este de depresiune/anomalii negative ale înălțimii geopotențiale în nordul Europei și de creastă/anomalii pozitive ale înălțimii geopotențiale în sudul Europei.

Acest model, în mare parte zonal, va susține temperaturi normale sau peste normal în cea mai mare parte a Europei, inclusiv în Regatul Unit, iar temperaturile normale sau sub normal se vor limita în mare parte la Scandinavia în următoarele două săptămâni.”, anunță specialiștii europeni.

Află și: Un nou val de aer polar ajunge în România

Meteorologii mai atrag atenția, precizând că pe termen lung, se pare că va fi o perioadă fără evenimente extreme, în mare parte. O posibilă excepție este o mai mare întindere a acestui ciclon polar, care aduce ”vreme mai rece și chiar, uneori, ninsori perturbatoare, posibil de la mijlocul până la sfârșitul lunii decembrie”, se mai arată în cele mai recente predicții meteo.

ANM spune că vremea rea continuă în multe zone din România

Deși, conform prognozelor emise pentru următoarele 4 săptămâni, nu apăreau schimbări importante, se pare că acest nou fenomen schimbă datele problemei, spune ANM.

”Pentru următoarele zile așteptăm ca tot zona de munte să fie cea mai afectată, și asta pentru că așteptăm precipitații în fiecare din zilele viitoare.

Totodată, la munte, pe fondul unor temperaturi în general normale pentru această perioadă, precipitațiile, mai ales în zona înaltă, vor fi sub formă de ninsoare, ceea ce înseamnă că se va mai depune strat important.”, spune Florinela Georgescu, director ANM, conform Antena 3 CNN.

Citește și: Progonoza ANM anunță schimbări termice

Conform acesteia, deja la cote de peste 1400 de metri a nins intens, tocmai datorită acestui nou fenomen de ciclon polar, avertizând în același timp că mâine, la munte, vor fi ”intensificările vântului care, asociate cu ninsoarea, generează viscol”.

Conform prognozei emise vom avea valori aproape normale pentru luna noiembrie

Conform prognozei pentru următoarea perioadă, ANM anunță că între 27 noiembrie și 4 decembrie, ”Temperaturile medii vor fi mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă”.

Află și: Zonele în care va fi zăpadă de Crăciun şi de Revelion, în România! Prognoza meteo pentru Sărbători

Ulterior valorile termice ”se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României”, iar din punct de vedere al precipitațiilor, ”Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor avea o tendință ușor deficitară în toate regiunile”, spune ANM, specificând că este vorba de perioada 4 și 18 decembrie a.c.