Vremea rea a făcut ravagii în Capitală și în județele din jur după un cod portocaliu de furtună. Ce avertisment au transmis meteorologii
Vremea rea a speriat bucureștenii, duminică seara, după ce mai mai mulți copaci au fost doborâți de vântul puternic, urmat de vijelie cu fulgere și rafale de până la 90 de km/h. Potrivit informațiilor transmise de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență, atât Capitala, cât și zonele din apropiere au fost afectate, astfel că la fața locului s-a intervenit pentru îndepărtarea copacilor căzuți peste mai multe autoturisme și imobile.
Poptop dezlănțuit duminică seară în mai multe zone ale țării
În cursul serii de duminică, cetățenii din București, Ilfov, Giurgiu și Călărași au fost avertizați prin sistemul RO-Alert să nu părăsească locuințele, din cauza vremii extrem de rele. Avertismentul meteorologilor s-a adeverit rapid, astfel că o furtună cu averse torențiale, descărcări electrice și grindină a făcut prăpăd în mai multe zone din Capitală și în județele din apropiere. Pentru a evita alte pericole, oamenii au fost sfătuiți să rămână la adăpost și să evite deplasările.
Potrivit ISUBIF, cele mai mari pagube sau fost înregistrare pe strada Cărămidarii de Jos şi pe Şoseaua Olteniţei, acolo unde s-au semnalat mai mulți copaci căzuți pe mașini, dar și pe un imobil. De asemenea, la Bragadiru, grindina de mari dimensiuni a umplut curțile oamenilor de apă.
Avertizarea meteorologilor a fost făcută inițial pentru intervalul orar 21:00-23:00, iar ulteriori a fost prelungită până la 23:50, cetățenii fiind informați cu privire la continuarea averselor torențiale, care vor acumula peste 25 l/mp, dar și frecvente descărcări electrice și grindină de dimensiuni mici și medii.
Zonele afectate de vremea rea de duminică seară
Codul portocaliu de vijelie puternică cu rafale de până la 75-90 de km/h și averse torențiale, valabil de la 21:30 până la 22:30, a fost valabil și pentru localități din județele Ilfov, Călărași și Giurgiu, cele mai afecatate localități fiind următoarele:
Județul Giurgiu: Mihăilești, Bolintin-Deal, Buturugeni, Grădinari, Iepurești, Bulbucata, Adunații-Copăceni, Vărăști;
Județul Ilfov: Măgurele, Bragadiru, Domnești, Clinceni, Ciorogârla, Cornetu, Jilava, Brănești, Cernica, Vidra, Glina, 1 Decembrie, Berceni, Dărăști-Ilfov, Copăceni, Popești-Leordeni
Județul Călăraşi: Fundeni, Frumușani, Plătărești.
Pe lângă zonele puternic afectate duminică seară, aproape trei sferturi din țară se află sub atenționare de vreme rea ți instabilă. În cursul zilei de duminică, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis un cod galben de furtuni, care va fi valabil până în această dimineaţă. 33 județe, inclusiv Capitala, vor fi afectate.