Vremea, de la o extremă la alta. O nouă schimbare bruscă are loc, anunţul de ultimă oră făcut de ANM

de: Ștefan R. Apostol
20 03. 2024

Deși ne doream temperaturi ceva mai ridicate, se pare că lucrurile nu stau chiar așa, iar ANM anunță o nouă schimbare bruscă, astfel că vremea trece de la o extremă la alta.

ANM anunță o nouă schimbare bruscă

Deși suntem într-o perioadă în care valorile termice ar fi trebuit să fie mai ridicate, ANM spune că vremea trece de la o extremă la alta. În acest sens, conform noilor prognoze actualizate, vor fi diferențe mari de temperatură, de la o zi la alta.

„Ne așteptăm, pe parcursul nopții care urmează și mâine, în prima parte a zilei, să mai fie precipitații mixte, în Moldova, în partea de est a Transilvaniei, în zonele montane, în special în cele înalte, să mai ningă în Carpații Orientali și Meridionali.”, anunță meteorologii ANM.

Vremea, de la o extremă la alta. ANM a actualizat prognoza

În aceeași ordine de idei, noile informații venite de la ANM arată că, cel puțin de vineri în colo, valorile termice se vor mai ridica, și vom avea parte de puține precipitații în această perioadă. De altfel, meteorologii ANM au actualizat prognoza pentru ziua de vineri:

„În partea de sud a Moldovei, în Dobrogea și în Muntenia, să mai plouă trecător. Vor fi precipitații slabe pe arii restrânse, dar cu aspect de iarnă.

De vineri, vremea se va încălzi, vor fi destul de puține ploi, deci un aspect frumos al vremii pentru vineri, sâmbătă și duminică.”, anunță ANM.

Meteorologii vorbesc de temperaturi de până la 16 grade

Deși suntem într-o lună de primăvară, din păcate, ca urmare a influenței ciclonului polar, valorile termice vor avea fluctuații majore în această ultimă săptămână și pe finalul lunii martie.

Din punct de vedere al valorilor termice pentru ziua de joi, 21 martie, ANM precizează că vor ajunge până la 16 grade pe timpul zilei, iar valorile pentru ultima perioadă din lună vor ajunge undeva aproape de 19 grade, conform anunțului făcut de meteorologul Florinela Georgescu:

„Pentru joi maximele sunt de 15, 16 grade Celsius, iar pentru următoarele zile, temperaturile vor fi, în general, între 10 și 19 grade Celsius, deci o vreme care va redeveni normală din punct de vedere termic și chiar cu temperaturi ușor peste normale.

Și această încălzire va fi pentru o perioadă relativ scurtă pentru că luna viitoare așteptăm o răcire a vremii. Vor fi diferențe de temperaturi.

Vestea bună este că spre sfârșitul lunii martie, temperaturile vor urca cu mult peste normalul perioadei”, a spus Florinela Georgescu, director ANM, conform Antena 3 CNN.

În ceea ce privesc prognozele meteo pentru Capitală, din cel mai recent comunicat aflăm că în perioada 20 – 21 martie, „Valorile termice vor fi în creștere față de ziua anterioară și se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă.”

„Cerul va fi temporar noros și vor fi posibile ploi de scurtă durată mai ales în a doua parte a zilei.

Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 11…12 grade, iar cea minimă de 1…2 grade.”, se precziează în prognoza pentru București.

În aceeași ordine de idei, recent ANM anunța și despre locul din România în care ninsorile au făcut prăpăd, mai ales în zonele montane.