VREMEA Avertisment în martie: unde vor fi ninsori, ploi și condiții vitrege?
Vremea în martie a fost comunicată și prognoza nu sună prea bine pentru prima lună de primăvară. Vor mai fi ceva ninsori, dar în special ploi. Temperaturile vor fluctua destul de mult.
Înainte să afli cum va fi vremea în martie, trebuie să știi că temperatura maximă absolută a lunii în România este 32,8ºC, consemnată la
Odobeşti, în 30 martie 1952. De altfel, sfârşitul lunii martie 1952 a fost foarte cald. Tot pe 30 martie s-au înregistrate maxime absolute: 31,2 grade Celsius la Medgidia; 30,6 grade Celsius la Sibiu; 30,5 grade Celsius la Griviţa; 30,4 grade Celsius la Constanţa; 30,1 grade Celsius la Cernavodă; 29,9 grade Celsius la Focşani şi Boiţa).
Vremea în martie: avertisment de ploi
În Muntenia, între 2 şi 3 martie, media o să fie de 9 grade Celsius. Vremea, în a doua săptămână din martie, aduce valori termice de zi cu maxime mai ridicate decât cele specifice perioadei. Media se va situa între 13 şi 16 grade.
Pe parcursul primelor două săptămâni, media temperaturilor minime va fi cuprinsă între -3 şi 3 grade, exceptând primele două nopţi, care vor avea o medie a minimelor termice în jurul valorii de -5 grade.
Vremea din martie aduce și precipitaţii slabe în intervalul 2-3 martie, dar local posibil şi în unele zile ale intervalului 6 – 10 martie.
În Banat, pe de altă parte, din 2 martie media maximelor termice va scădea cu aproximativ 4 grade, apoi se va încălzi din nou. Pe 5 martie, aceasta va atinge 16 grade şi va fi mult mai ridicată decât în mod normal la această dată.
Până la sfârşitul intervalului de prognoză, nu vor mai fi variaţii termice semnificative. Media temperaturilor minime va urma o evoluţie relativ asemănătoare. Cel mai frig va fi în primele dimineţi, când media minimelor termice se va situa în jurul valorii de -5 grade, iar cel mai cald în ultimele, când media lor va fi de 4 grade.
Din data de 1 martie trecător vor fi posibile precipitaţii în general slabe cantitativ, aproape în fiecare zi.
Cum o să fie vremea pe litoral, pentru cine vrea să meargă la mare
Media temperaturilor maxime va fi de până la 11 grade. Va urma o scădere, spre valori de 6 – 7 grade, în zilele de 2 şi 3 martie.
În a două săptămână, valorile termice diurne vor fi, în general, mai ridicate decât cele specifice perioadei, maximele lor fiind cuprinse, în medie, între 10 şi 13 grade.
Pe parcursul primelor două săptămâni, prognoza pentru vremea de pe litoral e că media temperaturilor minime se va situa între 0 şi 5 grade. Vor fi precipitaţii slabe în intervalul 2-3 martie, dar local şi în unele zilele ale intervalului 4-10 martie.
Vremea în martie cu avertisment de ninsori
În prima săptămână din martie, vremea la munte va avea o medie regională a temperaturilor maxime între -2 grade şi 3 grade. În cea de-a doua săptămână această medie va depăşi norma perioadei, fiind cuprinsă între 2 şi 5 grade.
Media temperaturilor minime va fi permanent sub pragul de îngheţ, cu valori de la -7 la -3 grade până pe 3 martie.
În săptămâna 4 – 10 martie, tendinţa va fi de uşoară creştere, cu medii ale temperaturilor minime între -5 şi -1 grad. Se vor semnala precipitaţii în general slabe, mai ales ninsori, în intervalele 26-27 februarie şi 1-3 martie, dar local şi în unele zile ale celei de-a doua săptămâni.
Estimarea pentru starea vremii de acum e realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.
Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.