Vrei să fii student în România? Vei primi bani de la Stat, care va fi singura condiție pusă
Vești bune pentru studenți! Autoritățile vin în sprijinul acestora cu un nou program numit „Primul student din familie”. Ce este mai exact și cine poate beneficia de acest ajutor, aflați în rândurile următoare.
„Primul student din familie”
Programul „Primul student din familie” care ca scop facilitatea accesului la învățământul superior celor care provin din grupuri defavorizate. Cu ajutorul acestui program, elevii au acces la diverse măsuri didactice creșterii accesului la studiile universitare.
Unul dintre marile avantaje ale acestui program este faptul că elevii beneficiază de majorarea burselor sociale sau de merit. Noul program este gândit pentru a crește accesul la învățământul universitar și pentru a sprijini tinerii care vor să urmeze o anumită facultate.
„Orice tânăr din România care își dorește să urmeze cursurile universitare și îndeplinește condițiile necesare ar trebui să poată să facă acest lucru. Prin lansarea în consultare publică a Programului «Primul student din familie», reafirm angajamentul Ministerului Educației de a îmbunătăți politicile de acces în învățământul superior și de a sprijini categoriile de elevi și studenți care au cea mai mare nevoie de susținere.
Decizia de a urma studiile universitare nu este atât de simplă, ci implică o serie de factori, care țin atât de disponibilitățile financiare ale familiilor și aparținătorilor, cât și de contextul social și cultural din care provin potențialii candidați. Prin programe de tipul «Primul student din familie» abordăm întocmai aceste aspecte”, a declarat Ministrul Educației, doamna Ligia Deca.
Citește și: Studentul român care a adus faimă țării în Europa. A câștigat cel mai important premiu în 2021
350 de lei în plus la bursă
Bugetul alocat pentru acest nou program este de 50 de milioane de euro, din care contribuția Uniunii Europene este de 42 de milioane de euro FS+. Ghidul solicitantului stabilește că, în cadrul programului, pe perioada participării la activitățile acestuia, elevii și studenții pot beneficia de suplimentarea bursei sociale/ de merit cu 350 de lei/ lună.
Programul vizează acordarea de ajutor elevilor din grupurile defavorizate, inclusiv prin sprijinirea și consilierea lor în tranziția de la liceu la universitate.
De exemplu, sunt luați în calcul tinerii din mediul rural, acolo unde probabilitatea ca elevul să fie primul care merge la facultate este cu mult mai mare decât în cazul celor din mediul rural.
Măsurile dedicate creșterii accesului la studii universitare vizează:
- Măsuri de tip „punte” în vederea sprijinirii tranziției la studiile universitare, începând cu clasa a XI-a;
- Măsuri pentru combaterea reducerii abandonului universitar în rândul studenților proveniți din familii cu un nivel scăzut de educație;
- Măsuri dedicate accesibilizării instituțiilor de învățământ superior, inclusiv prin achiziția de echipamente IT și dezvoltarea de instrumente specifice procesele educaționale care includ studenți cu dizabilități.
Citește și: CFR schimbă macazul. Ce le pregătește studenților restanțieri și chiulangii