Volodimir Zelenski, vizită neașteptată în SUA. Ce va discuta liderul ucrainean cu Joe Biden. Vladimir Putin se va înfuria

de: Rosu Ioana
21 12. 2022

Zi importantă astăzi pentru Ucraina și președintele țării, Volodimir Zelenski, acesta fiind așteptat la Washington, acolo unde se va întâlni cu omologul său, Joe Biden. Liderul ucrainean urmează să viziteze Capitoliul, fiind prima ieșire din țară, de la începutul invaziei ruse.

Care este scopul vizitei lui Zelenski în SUA

Atacurile continue ale Rusiei asupra Ucrainei ridică tot mai multă nesiguranță în rândul țărilor occidentale, astfel că Volodimir Zelenski a fost invitat în SUA, acolo unde va purta discuții cu Joe Biden, dar și cu liderii Congresului și șefii comisiei de securitate națională.

Vizita surpriză care ar urma să aibă loc miercuri ar avea legătură și cu solicitarea lui Zelenski de a primi mai mult ajutor militar din partea SUA, care ar trebui să includă și sisteme de rachete Patriot, acțiune care l-ar putea deranja foarte tare pe Vladimir Putin.

Astfel, Ambasada Rusiei la Washington a transmis în urmă cu ceva timp, că furnizarea sistemelor de rachete Patriot către Ucraina ar putea crea îngrijorare, generând o escaladare a situației. Instituția oficială a avertizat că acest ajutor oferit de SUA va avea „consecințe imprevizibile”.

„În Statele Unite a fost lansată o campanie de informare despre un posibil transfer de sisteme de apărare aeriană ultraperformante către Kiev. Dacă informația se confirmă, vom fi martorii unui nou pas provocator al administrației (americane – n.r.), care ar putea avea consecințe imprevizibile.

Continuare livrărilor va duce doar la întărirea sentimentului de impunitate al regimului Zelenski și la noi crime împotriva civililor din regiunile Donbas, Zaporojie și Herson”, se arată în comunicatul remis de ambasada rusă.

În cadrul aceluiași mesaj, Ambasada Rusiei la Washington a transmis că această implicare SUA în problemele Ucrainei creează un potential pericol pentru securitatea globală, acuzând țara că este responsabilă pentru prelungirea războiiului.

„Această direcție a Washingtonului provoacă daune enorme nu numai relațiilor ruso-americane, ci și creează riscuri suplimentare pentru securitatea globală. Statele Unite sunt vinovate de prelungirea și escaladarea conflictului din Ucraina.”

Călătoria lui Volodimir Zelenski nu a fost confirmată

Din motive de securitate, vizita liderului ucrainean nu a fost confirmată, ceea ce înseamnă că, din motive de securitate, planurile ar putea fi schimbate forțat, a transmis o sursă, potrivit Reuters.

Cu toate aceste riscuri, marţi, preşedinta Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, a anunțat că miercuri seară se va desfășura o sesiune a Congresului „cu un accent foarte special asupra democraţiei”, fără a fi oferite detalii legate de subiectul sesiunii.

De asemenea, reprezentanta Marcy Kaptur, co-preşedintă a Grupului de prietenie pentru Ucraina din Congresul american, a transmis pentru CBS News că se fac eforturi uriașe pentru ca Volodimir Zelenski să ajungă miercuri la Capitoliu cu scopul de a se adresa Congresului.

„Am fi foarte onoraţi să-l avem în vizită. Sunt uimită că o poate face, având în vedere situaţia. Ar fi un cadou grozav să-l avem la Capitoliu. Înţelegem personal dacă, în ultimul moment, nu poate ajunge”, a transmis Kaptur, citat de CBS News.