Volodimir Zelenski, mesaj umilitor către Vladimir Putin, la 8 luni de la începerea războiului. Cum îl injosește pe liderul Kremlinului în fața tuturor
La opt luni de la începutul invaziei Rusiei în Ucraina, Volodimir Zelenski a transmis un mesaj către cetățenii săi, către Occident, dar și către Vladimir Putin, căruia îi reproșează toate dramele prin care lumea a trecut de atâta timp încoace, din cauza ambiției sale teritoriale. Cu toate riscurile aferente, liderul ucrainean promite că lucrurile vor evolua pe frint în favoarea Ucrainei, iar Rusia nu va mai fi privită niciodată cum a fost până la începutul războiului, pierzându-și poziția de stat puternic și influent.
Vladimir Putin, umilit la sânge de președintele Ucrainei
Volodimir Zelenski a ținut să facă un rezumat al războiului, la opt luni de când Rusia i-a invadat țara. Acesta își laudă armata pentru modul în care a luptat pentru a-și apăra țara și independența statului, lăudând reușitele de până acum, iar în același timp, dând asigurări cu privire la eliberarea zonelor care se află încă stăpânite de ruși.
Liderul ucrainean i-a transmis lui Vladimir Putin că Rusia nu va mai avea niciodată puterea de care s-a bucurat odată, descriind pe rând sectoarele puse la pământ în acest moment, începând de la armată, muniție, până la deținerea controlului gazelor, în acest moment fiind izolată de toată lumea.
„Astăzi sunt exact 8 luni de război la scară largă. Ce s-a realizat în acest timp? Am apărat independenţa statului nostru – iar Rusia nu poate schimba asta. Eliberăm pământul ucrainean pas cu pas.
Donbas, regiunea Harkov, regiunea Herson sunt acum auzite. Dar regiunea Zaporojie şi Crimeea vor fi auzite, de asemenea – va veni timpul şi toată Ucraina va fi liberă.
Ucraina distruge aşa-numita „a doua armată a lumii” – iar de acum încolo Rusia va fi doar o cerşetoare.Ei cerşesc ceva în Iran, încearcă să stoarcă ceva din ţările occidentale, inventând diverse prostii despre Ucraina, intimidând, înşelând….Niciodată Rusia nu va mai putea fi cineva care poate dicta ceva cuiva. Nu mai are potenţialul de a dicta. Lumea vede asta”, a transmis Volodimir Zelenski.
Avertisment crunt privind iarna grea ce îi așteaptă pe europeni
Zelenski a vorbit despre modul în care statele europene, dar mai ales Ucraina, își va recăpăta treptat indpeendenta granițelor, în timp ce Rusia va pierde tot mai mult din potențialul pe care l-a avut.
„Potenţialul rusesc este irosit acum cu această nebunie – cu un război împotriva statului nostru şi a întregii lumi libere.
Şi aceasta este o schimbare foarte importantă în configuraţia din partea noastră a Eurasiei, cu cât Rusia pierde mai mult din potenţialul său acum, cu atât mai multă libertate reală vor obţine toate popoarele, atât lângă Rusia, cât şi în interiorul graniţelor sale. Ucraina, în primul rând”, a spus Zelenski.
Liderul Ucrainei a tras un semnal de alarmă privind modul în care vor evolua lucrurile în această iarnă, subliniind faptul că va fi cea mai grea de până acum. Acesta și-a anunțat dorința de a-i avea alături pe partenerii occidental, alături de care vor reuși să salveze libertatea și independența Europei.
„Pe 24 februarie, Kremlinul nici nu s-a putut gândi la asta, deşi ar fi trebuit. Dar acum, pe 24 octombrie, nu există niciun oficial sau propagandist rus care să nu înţeleagă unde duc toate acestea. Au început să-şi amintească de 1917 cu mult timp în urmă. Sentimentul de eşec în Rusia devine din ce în ce mai puternic.
Dar, realizând toate acestea, nu avem dreptul să ne relaxăm. Mai trebuie să mergem pe drumul spre victoria Ucrainei. Acesta este un drum dificil.
Va trebui să trecem iarna aceasta, care va fi cea mai grea din istoria noastră. Să facem ce trebuie pentru a obţine rezultatele dorite pentru stat.
Să menţinem mobilizarea maximă a partenerilor noştri de dragul luptei pentru libertate şi să nu permitem duşmanului nostru comun să despartă coaliţia globală pro-democraţie. Asta facem noi, toţi ucrainenii, europenii, toţi oamenii din lume care preţuiesc libertatea”, a transmis acesta.