Volodimir Zelenski l-a demis pe unul dintre oamenii săi de încredere. Care este motivul acestei decizii radicale
Volodimir Zelenski a făcut, duminică, prima deplasare din Kiev, de la începutul invaziei rusești, ajungând pe fronturile de est, în regiunea Harkov. Din păcate, președintele ucrainean a putut vedea dezastrul provocat de trupele lui Putin cu proprii ochi, fiind dezamăgit de modul în care a fost apărată zona. De asemenea, președintele a felicitat toți militarii eroi care luptat cu riscul propriei vieți pentru a-și apăra țara, oferindu-le cadouri și medalii, conform protocolului. Acesta a luat și decizii mai dure, începând cu demiterea șefului securității din Harkov.
Concluziile președintelui Zelenski după vizita în Harhov
Volodimir Zelenski a făcut prima vizită de la începutul invaziei rusești, astfel că a ales ca și destinație regiunea Harhov, de unde trupele rusești s-au retras pentru a se îndrepta către alte fronturi din est. Cu această ocazie, liderul ucrainean a profitat de ocazia de a se afla pe teren pentru a felicita eroii fără de care acest război ar fi fost pierdut.
În urma vizitei sale, liderul de la Kiev a transmis un mesaj pe Telegram în care a prezentat o parte dintre pierderile suferite, dând asigurări cu privire la reconstruirea întregii zone și a clădirilor distruse, cât și a adăposturile anti-bombe.
„2.229 de case au fost distruse la Harkov şi în regiune. Vom restaura, vom reconstrui şi vom readuce viaţa. La Harkov şi în toate celelalte oraşe şi sate pe unde a trecut răul”, a transmis el pe Telegram, alături de care a postat un video cu vizita sa la trupele ucrainene de pe linia frontului din zonă.
Acesta le-a transmis soldaților mulțumiri pentru munca depusă, profitând de ocazie pentru a-i felicita pentru rezultate:
„Sunt extrem de mândru de apărătorii noştri. În fiecare zi îşi riscă vieţile şi luptă pentru libertatea Ucrainei. Vă riscaţi vieţile pentru noi şi pentru ţara noastră”, a spus acesta în timpul vizitei.
Ulterior vizitei președintelui, seful de cabinet al acestuia, Andrii Iermak, a transmis că 31% din teritoriul regiunii se află sub ocupație rusească.
Volodimir Zelenski anunță demiterea șefului serviciilor de securitate
Volodimir Zelenski nu a ajuns în regiunea Harhov doar pentru a oferi laude, ci el a fost nevoit să-l demită pe unul dintre foștii oameni de încredere. Este vorba despre șeful securității din Harkov, care ar fi trebuit să evite astfel de catastrofe, dar cu toate acestea, el s-a gândit doar la binele propriu.
„Am venit, am văzut şi l-am demis pe şeful serviciilor de securitate din regiune (Harkov), deoarece nu a lucrat la apărarea oraşului din primele zile ale războiului, ci s-a gândit doar la el însuşi. Care au fost motivele? Oamenii legii vor afla”, a declarat Volodimir Zelenski în mesajul său video zilnic, potrivit AFP.