Volodimir Zelenski își scoate asul din mânecă. De ce este ferm convins că Vladimir Putin va accepta propunerile Ucrainei în negocieri
În cursul zilei de ieri au avut loc cele mai importante negocieri dintre Rusia și Ucraina. Cel care s-a oferit să fie mediator între cei doi miniștri de Externe a fost chiar președintele turc, Recep Tayyip Erdoğan, care a depus toate eforturile pentru a evita ca acest război să se tranforme într-o tragedie fără egal. Din păcate, rezultatele nu au fost unele optimiste, motiv pentru care forțele ruse atacă în continuare orașe importante din Ucraina.
Are Volodimir Zelenski încredere în Vladimir Putin?
La scurt timp după negocierile care s-au desfășurat, joi, în Turcia, președintele Ucrainei a fost întrebat dacă are încredere în promisiunile lui Vladimir Putin și dacă ar face un compromise pentru a determina încetarea atacurilor Rusiei în Ucraina.
Volodimir Zelenski a transmis că nu are încredere decât în familia sa, răspunzând într-o manieră diplomată la întrebarea pe care a primit-o. În continuare, președintele Ucrainei s-a arătat încrezător că acest război poate fi oprit prin dialog cu Vladimir Putin, el fiind singurul responsabil pentru masacrul din Ucraina.
„Cum putem opri acest război? Prin dialog. Acest război poate fi oprit numai prin dialog. Și doar un dialog cu Putin, el este președinte al Rusiei. Rusia luptă împotriva Ucrainei. Ei au venit în țara noastră, în casele noastre. Noi nu i-am invitat, dar sunt aici”, a declarat Zelenski într-un interviu pentru VICE News, potrivit vice.com.
În cadrul aceleiași intervenții, președintele Ucrainei a fost întrebat dacă are un mesaj să-I transmită lui Vladimir Putin. Asemeni altor intervenții, Zelenski nu s-a sfiit să-și arate optimismul și încrederea în victorie. Acesta i-a solicitat președintelui rus să încheie războiul prin negocieri.
În cele din urmă, liderul Ucrainei a transmis că Putin s-a convins că armata ucraieană este puternică, lucru care îl va determina cu siguranță să nu continue un război în care se poate observa că Rusia are mai mult de pierdut, decât de câștigat. Zelenski consideră că Putin mai are nevoie de puțin timp pentru a accepta nițte negocieri favorabile ambelor părți.
„Hai să oprim războiul și să vorbim. Cred că va negocia, a văzut că suntem puternici. Va negocia. Mai avem nevoie de niște timp”, a spus acesta.
Urmărește intervenția lui Volodimir Zeleski după negocierile eșuate desfășurate în Turcia: