Vladimir Putin, declarații explozive înainte de vizita președintelui chinez la Moscova. Ce planuri au cei doi lideri
Vladimir Putin are așteptări uriașe de la întâlnirea care urmează să aibă loc, astăzi, cu liderul Xi Jinping. În cursul zilei de duminică, liderul rus a lăudat relaţiile ruso-chineze, care din punctul său de vedere, au ajuns la un nivel înalt. În ajunul întâlnirii dintre cei doi, Putin și-a împărtăşit aşteptările ridicate pe care le are de la discuţiile cu liderul chinez, dezvăluind public legătura strânsă pe care o are cu China, în ciuda dorinței SUA de a descuraja relațiile dintre cele două țări.
Vladimir Putin laudă relațiile pe care le are cu liderul chinez
Înainte de vizita liderului chinez la Moscova, Vladimir Putin a ținut să laude relațiile extrem de bune pe care le are cu Beijingul, subliniind faptul că, între cele două țări nu există nicio limită sau subiecte interzise, astfel că există posibilitatea oricărei înțelegeri.
Liderul rus a menționat că legăturile dintre Moscova sunt fără îndoială „superioare uniunilor politice şi militare din epoca Războiului Rece„.
„Relaţiile ruso-chineze au atins cel mai înalt punct din istoria lor şi continuă să devină mai puternice”, a declarat preşedintele Putin într-un articol publicat de Kremlin în oficiul guvernului chinez Cotidianul Poporului.
De asemenea, Vladimir Putin a mai declarat că dialogul dintre cele două țări se diferențiază de restul prin sinceritate, astfel că și relația strategică a devenit una atât de bună, încât a intrat într-o nouă eră, caracterizată prin creșteri economice și consolidarea afacerilor internaționale.
„Dialogul nostru politic este sincer la maximum, în timp ce cooperarea noastră strategică a devenit cuprinzătoare şi intră într-o nouă eră. Relaţiile cu China sunt astăzi piatra de temelie a stabilităţii regionale şi globale, ele stimulează creşterea economică şi servesc drept garant al unei agende pozitive în afacerile internaţionale „, a subliniat preşedintele rus.
Rusia și China, împotriva NATO
În continuare, Vladimir Putin a dezvăluit că Moscova și Beijing „lucrează pentru a crea un sistem de securitate echitabil, deschis, incluziv şi care nu este îndreptat împotriva ţărilor terţe, atât la nivel regional, cât şi la nivel global”, indiferent de dorința SUA de a descuraja coaliția dintre cele două țări.
Vladimir Putin a reiterat încercările NATO de a-şi extinde influenţa „prin îndreptarea către regiunea Asia-Pacific”, încercând să evite o dezvoltare cu potențial periculos dintre Rusia și China.
„Unele forţe urmăresc cu insistenţă să redistribuie spaţiul eurasiatic în cluburi exclusive şi blocuri militare menite să împiedice dezvoltarea ţărilor noastre, să ne prejudicieze interesele, dar nimeni nu va reuşi”, a asigurat liderul rus.
Liderul rus nu s-a sfiit să-și exprime entuziasmul față de discuțiile pe care le va avea astăzi cu președintele Xi Jinping, sublinind că „nu are nicio îndoială că acestea vor da un nou impuls puternic întregii cooperări bilaterale”.
Pe lângă negocierile pe care și le dorește cu Beijingul, Vladimir Putin susține că venirea lui Xi Jinping reprezintă o oportunitate de a-și reîntâlni un vechi și bun prieten, despre care susține că „cele mai calde relaţii”. Astfel, Putin a informat Occidentul că relațiile cu Beijingul sunt cu totul la alt nivel.
Președintele rus apreciază „dorinţa Chinei de a juca un rol constructiv în reglementarea crizei” din Ucraina, în contextul în care Beijingul încearcă să se impună ca mediator între Moscova şi Kiev. El și-a exprimat recunoștința „pentru viziunea „echilibrată” asupra „evenimentelor din Ucraina”şi pentru „înţelegerea istoricului lor şi a motivelor reale” a Chinei.
„Rusia este deschisă pentru o reglementare a crizei ucrainene prin mijloace politico-diplomatice”, a asigurat liderul rus.
El a insistat însă asupra recunoaşterii de către Kiev a „noilor realităţi geopolitice”, şi anume anexarea în toamna trecută a patru regiuni ucrainene, precum şi a Peninsulei Crimeei în 2014.”Din păcate, ultimatumurile adresate Rusiei demonstrează că ei sunt departe de aceste realităţi şi nu au niciun interes să caute o soluţie