25 ian. 2021 | 19:27

Vladimir Putin rupe tăcerea despre palatul de la Marea Neagră. Al cui este, de fapt

Politică
Vladimir Putin rupe tăcerea despre palatul de la Marea Neagră. Al cui este, de fapt
Ce spune Vladimir Putin despre palatul de la Marea Neagra

Luni, președintele rus Vladimir Putin a negat că el ar fi proprietarul unei impresionante reședințe de la Malul Mării Negre, după cum a acuzat Alexei Navalnîi, într-o anchetă ce a fost publicată pe You Tube, care are deja 86 de milioane de vizualizări.

Vladimir Putin rupe tăcerea despre palatul de la Marea Neagră

„Nu am văzut acest film, din lipsă de timp. Nimic din ce este prezentat acolo ca fiind bunurile mele nu-mi aparține mie sau rudelor mele”, a declarat Vladimir Putin, într-o întâlnire cu studenți ruși. Alexei Navalnîi, opozantul lui Vladimir Putin, a difuzat recent o anchetă anticorupție despre Vladimir Putin și ”palatul” construit la malul Mării Negre.

Astfel că Alexei Navanîi susține că Vladimir Putin este beneficiarul unei proprietăți impresionante și a unui palat în apropiere de Gelendjik, pe malul Mării Negre. Ansamblul luxos este dotat și cu podgorii, o sală de hochei pe gheață și cazinou. Potrivit lui Alexei Navalnîi, construcția a fost finanțată de către apropiați ai președintelui rus, cum ar fi directorul Rosneft Igor Secin sau omul de afaceri Ghenadi Timcenko.

Vladimir Putin, ”obsedat de bogăție și lux„

”Este un stat în cadrul Rusiei. Și, în acest stat, nu există decât un singur țar inamovibil, Putin”, l-a acuzat Navalnîi pe Putin, despre care mai spune că este „obsedat de bogăție și de lux”.

Conform dezvăluirilor lui Alexei Navalnîi, s-au cheltuit 100 de miliarde de ruble, adică 1,12 miliarde de euro, pentru construirea acestui complex, a cărui suprafață de este de 7.000 de hectare, adică de ”39 de ori mai mare ca Monaco”. Oficial însă, complexul este în proprietatea FSB, serviciul secret rusesc.

“Aceasta nu este o casă la țară, nu este o cabană, nu este o reședință. Este un întreg oraș, sau mai degrabă un regat,” a afirmat Alexei Navalnîi. În plus, acest complex ar fi dotat chiar și cu un tunel săpat prin munte care duce direct la Marea Neagră, dar și cu o biserică. Palatul are aproximativ 18.000 de metri pătrați.

Amintim că Aleksei Navalnîi a fost arestat la întoarcerea sa în Rusia pe data de 17 ianuarie. El petrecuse cinci luni de convalescenţă în Germania, acolo unde s-a restabilit după ce acesta fost otrăvit cu un agent neurotoxic din clasa Noviciok. De asemenea, duminică, echipa opozantului a făcut apel la organizarea unei noi zile de acţiune.

“Pe 31 ianuarie, la ora 12.00. În toate oraşele din Rusia. Pentru eliberarea lui Navalnîi. Pentru libertatea tuturor. Pentru justiţie”, a notat pe Twitter un aliat apropiat al lui Navalnîi, pe nume Leonid Volkov.

Parteneri
Cum a vrut Ungaria unirea cu România. Dezvăluiri fără precedent
Redactia.ro
Lovitură de teatru! De ce ar fi făcut luptătorul MMA gestul golănesc către fata din ring: ”N-am altă explicație”
Digisport.ro
Ungaria și propunerea surprinzătoare pentru „dușmanul de moarte”, România. De ce nu a fost posibilă unirea cu țara noastră
Click.ro
Pepe o acuză Raluca Pastramă că l-a înșelat în timpul căsniciei. Neașteptat cum a aflat: „Mă striga 'nașule', venea la noi acasă..."
Viva.ro
Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea în care trăia ca un rege
Digi24
Misterul morții unei mame și a fiicei ei de 10 ani a fost rezolvat după 24 de ani. Ucigașul a dezvăluit totul de pe patul de moarte
Digi24
Imagini din apartamentul în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă. Cum au amenajat / FOTO
Unica.ro
Florin Dumitrescu, schimbare totală. Cheful începe o nouă viață
EVZ.ro
Nume sărbătorite de Sf. Gheorghe. Cui îi spunem la mulți ani pe 23 aprilie
Spynews
S-a dat decizia pentru TOATE FEMEILE, inclusiv cele din România. Noile norme vor fi total OBLIGATORII
Capital.ro
Patru zodii vor avea noroc la bani înainte de Paște | Se îmbogățesc rapid, iar oportunitățile apar de nicăieri
Antena 3
Vedeta a dezvăluit că a avut o relație incestuoasă timp de zece ani cu tatăl ei, un cântăreț cunoscut: “Tata era altceva”. Acum s-a aflat tot
Avantaje
ALARMĂ de la medici. PRAFUL SAHARIAN poate fi mortal
Mediaflux
Nume sărbătorite de Sf. Gheorghe. Cui îi spunem la mulți ani pe 23 aprilie
Spynews.ro
Ce se întâmplă în corpul tău la 4 ore după ce ai mâncat nuci
Realitatea.net
O creatură cu gheare ascuțite a fost descoperită în podul unei case. Oamenii sunt terorizați de sunetele pe care le scoate
Antena 1
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care nu-l recunosc ca pe Mesia
Shtiu.ro