Vladimir Putin le dă șah mat rivalilor. Planul care l-ar ține în funcție până în 2036

Vladimir Putin le dă șah mat rivalilor. Planul care l-ar ține în funcție până în 2036

Vladimir putin ar putea ocupa funcția de președinte al Rusiei până în 2036. Luna viitoare, locuitorii Federației vor decide dacă acesta va putea candida, sau nu, pentru încă două mandate. Mai multe detalii, în paragrafele următoare.

Rușii decid: Putin rămâne la putere până în 2036?

Referendumul care i-ar putea permite lui Vladimir Putin să obțină două mandate suplimentare se va ține la 1 iulie, potrivit anunțului făcut de liderul de la Kremlin.

„Vom organiza votul naţional rus pe tema adoptării modificării Constituţiei pe 1 iulie 2020“, a declarat președintele rus.

Inițial, această consultare a fost programată pentru data de 22 aprilie, dar criza pandemică l-a obligat pe Putin să își reconsidere planul.

Potrivit modificărilor constituționale, după încheierea mandatului actual, în 2024, Vladimir Putin ar putea obține încă două mandate ce i-ar garanta puterea până în 2036.

Anunțul „fierbinte“ al președintelui rus

La finalul unei reuniuni prin videoconferință, difuzată pe larg la televizor, liderul de la Kremlin a făcut cunoscută noua dată pentru referendumul constituțional.

În ceea ce privește situația epidemiologică din Rusia, chiar dacă numărul de noi cazuri de infectare detectate zilnic, între 8000 și 9000, rămâne la niveluri ridicate, propagarea ei s-a stabilizat în ultimele 15 zile.

Conform președintelui rus , „îmbunătățirea situației în ce privește criza declanșată de noul coronavirus“ și faptul că a mai rămas „o lună întreagă pentru a lua măsurile necesare pentru îmbunătățirea în continuare a lucrurilor“, reprezintă motive întemeiate pentru organizarea referendumului la data de 1 iulie.

Totodată, Putin a declarat că vârful pandemiei a trecut, motiv pentru care a ordonat ca marea paradă militară programată inițial să aibă loc pe 9 mai, să se desfășoare în 24 iunie. Acest eveniment marchează cei 75 de ani de la înfrângerea Germaniei naziste.

Putin, în vârstă de 67 de ani, se află la cârma Rusiei din anul 2000 și ar putea rămâne la Kremlin până în 2036.

 

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI