Vladimir Putin, declarația care aruncă Rusia în aer. Ce a recunoscut în premieră de la startul războiului
Cea mai recentă declarație a lui Vladimir Putin vine să contrazică ceea ce a susținut până acum! Președintele rus recunoaște, în premieră, că sancțiunile dure impuse de Occident, menite să priveze Moscova de fonduri, ar putea fi o lovitură dură pentru economia țării sale.
Putin admite că sancțiunile ar putea afecta economia Rusiei
De când a pornit războiul în Ucraina, iar Occidentul a început să impună restricții Rusiei, liderul de la Kremlin a afirmat tot timpul, cu tărie, faptul că economia țării sale rămâne rezistentă. Ba mai mult, a susținut că sancțiunile nu au condus decât la creșterea inflației și a prețurilor la energie.
Dar iată că, la mai bine de un an și o lună de la izbucnirea războiului în țara vecină, Putin face o declarație care aruncă Rusia în aer. Acesta a recunoscut, pentru prima dată, că sancțiunile occidentale ar putea fi o lovitură după pentru economia rusă.
„Restricțiile nelegitime impuse economiei rusești ar putea avea într-adevăr un impact negativ asupra acesteia pe termen mediu”, a spus liderul rus într-un discurs televizat, notează CNN.
„Tările din Est și Sud”, un ajutor de nădejde
De asemenea, dictatorul a spus că economia Rusiei a crescut din iulie, mulțumită parțial legăturilor mai puternice cu „țările din Est și Sud”, făcând referire probabil la China și unele țări africane. De asemenea, Putin a subliniat importanța cererii interne pentru economie, spunând că aceasta a devenit principalul motor de creștere.
Economia Rusiei s-a dovedit a fi rezistentă în fața sancțiunilor dure impuse de Occident, care includ și interdicția UE privind majoritatea importurilor de produse petroliere. Conform estimărilor guvernului, producția economică a scăzut doar cu 2,1% anul trecut, mai puțin față de ceea ce au prezis inițial mulți specialiști economici.
Citește și: Putin, înlocuit cât de curând. Kremlin ar fi început deja căutările pentru un nou preşedinte
Au început să apară fisuri
Dar, în ciuda faptului că Beijingul a cumpărat energie rusească și a oferit o alternativă la dolarul american, iată că au început să apară fisuri. Veniturile Rusiei s-au prăbușit cu 35% în prima lună din 2023 față de anul trecut, în timp ce cheltuielile au crescut cu 59%, producându-se un deficit bugetar de aproximativ 1.761 miliarde de ruble (23,3 miliarde de dolari).
Banca Mondială și Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică susține că vor urma recesiuni de 3,3% și, respectiv, 5,6%, în acest an. Fondul Monetar Internațional prevedere că Rusia va avea o creștere economică stabilă în acest an, dar ca economia să se contracte cu cel puțin 7% pe termen mediu.
Un oligarh rus, Oleg Deripaska, spunea la începutul lunii martie că Rusia s-ar putea trezi fără bani chiar de anul viitor.
Citește și: Țara din Uniunea Europeană care nu vrea să rupă legăturile cu Rusia: ‘E un delir’