Vladimir Putin, avertisment dur pentru NATO: „O astfel de decizie va însemna un război direct cu Rusia”

de: Ștefan R. Apostol
13 09. 2024

Criza din Ucraina se adâncește și mai mult, iar Kremlinul este gata să reacționeze dur. Motivul pentru care Vladimir Putin a trimis un avertisment dur pentru NATO, este că Ucrainei i se vor livra rachete cu care ar putea lovi în teritoriile rusești. Ca urmare a acestei situații, liderul rus spune că asta ar însemna un război direct între Rusia și Alianța Nord-Atlantică.

Ucraina va primi rachete de rază lungă acțiune?

În ultimele luni Alianța Nord-Atlantică a pus presiune pe partenerii strategici pentru furnizarea de armanent către Ucraina.

Dar, tensiunie sunt deja în creștere, mai ales că aliații Ucrainei sunt împărțiți cu privire la posibilitatea de a permite rachetelor de lngă acține să lovească adânc în Rusia.

Recent, Secretarul de stat american Antony Blinken și ministrul britanic de externe David Lammy s-au aflat miercuri la Kiev. La întâlnire, Guvernul ucrainean și-a îndemnat aliații să permită utilizarea rachetelor cu rază lungă de acțiune în Rusia.

Presiunea crește asupra liderilor Statelor Unite, Marea Britanie și Franței cu privire la condițiile de utilizare a rachetelor cu rază lungă de acțiune pe care le-au furnizat ucrainenilor în ultimele luni și care sunt capabile să lovească adânc în teritoriul Rusiei pentru a-i distruge bazele militare.

Vladimir Putin, avertisment dur pentru NATO

În încercarea de a menține teritoriul cucerit în ofensiva sa surpriză din vară, fiind vorba de aproximativ 1.300 de kilometri pătrați, în regiunea rusă Kursk, Kievul și-a intensificat declarațiile în favoarea ridicării restricțiilor privind utilizarea anumitor arme furnizate de Occident, mai ales a celor cu rază de acțiune de peste 250 de kilometri.

Ca urmare a acestor situații, Kremlinul a decis să reacționeze în termeni duri, iar recentul avertisment dur pentru NATO nu face altceva decât să amplifice și mai mult starea de tensiune. În acest context, era de așteptat ca Vladimir Putin să reacționeze:

„Dacă se va lua o astfel de decizie, aceasta nu va însemna altceva decât implicarea directă a ţărilor NATO, a SUA şi a ţărilor europene în războiul din Ucraina.

Acest lucru ar schimba însăşi natura conflictului. Ar însemna că ţările NATO sunt în război cu Rusia”, a declarat Putin la televiziunea de stat.

Joe Biden vrea ridicarea restricțiilor

Subiectul a fost în centrul unei vizite comune fără precedent la Kiev, miercuri, 11 septembrie, a secretarului de stat american Antony Blinken și a ministrului britanic de externe David Lammy.

Cei doi s-au întâlnit cu președintele ucrainean Volodymyr Zelensky, care de mai multe luni militează pentru o astfel de opțiune. Cu toate acestea, nu a fost anunțată nicio măsură concretă. Blinken a reafirmat doar că vizita a dovedit că „rămânem pe deplin angajați în victoria Ucrainei”.

Cu o zi înainte, însă, președintele american Joe Biden declarase că administrația sa lucrează la ridicarea restricțiilor. Potrivit Bloomberg, președintele ucrainean Volodimir Zelenski va vizita vineri Washingtonul pentru a-și clarifica planul.