Vladimir Putin, avertisment delirant la adresa Occidentului. Ce acuzații îi aduce și cum încearcă să mintă întreaga lume:

de: Rosu Ioana
28 10. 2022

În cursul zilei de joi, Vladimir Putin a susținut un discurs cu impact emoțional extrem de puternic, având în vedere semnificația declarațiilor sale. Prezent la forumul de discuţii Valdai de la Moscova, liderul Kremlinului a rostit un nou set de acuzații la adresa Occidentului, pe care îl consideră vinovat pentru războiul din Ucraina, dar și pentru tensiunile care au loc la nivel global.

„Ne aflăm în fața celui mai periculos deceniu”

Vladimir Putin a îngrozit din nou lumea cu cel mai recent discurs al său, transmis joi, la Moscova, în cadrul Clubului de Discuții Valdai. Acesta a susținut că singurul vinovat pentru menținerea acestei situații extrem de tensionate este Occidentul, care dorește să domine lumea, chiar dacă acest lucru este imposibil.

Mai mult, liderul Kremlinului a avertizat că ne aflăm în cel mai periculos și imprevizibil deceniu, iar acest lucru poate avea o serie de semnificații, dictatorul subliniind faptul că „omenirea se află acum într-o situație revoluționară”.

„Occidentul nu este în măsură să conducă lumea, dar încearcă asta cu disperare, şi majoritatea popoarelor lumii nu o vor accepta. Suntem într-un moment istoric. Ne aflăm fără îndoială în faţa deceniului cel mai periculos, cel mai important, cel mai imprevizibil”, a declarat Putin, fără a oferi multe informații în acest sens.

Cu privire la ofensiva militară comandată în Ucraina, Vladimir Putin a susținut că este vorba, de fapt, despre o „schimbare tectonică a ordinii mondiale”, iar Rusia nu a făcut altceva decât să-și apere dreptul de a exista.

Cu privire la susținerea Ucrainei de către Occident, atât cu arme de ultimă generație, cât și cu alte pachete de asistență militară, Vladimir Putin s-a arătat extrem de nemulțumit, susținând că SUA și Occidentul doresc să șteargă Rusia de pe hartă „printr-un joc geopolitic periculos, sângeros şi murdar”, potrivit AFP și EFE.

Avertismente de ultimă oră din partea lui Vladimir Putin

Vladimir Putin nu s-a dat la o parte nici de la avertismente, pe care le-a transmis într-o formă metaforică. Acesta a avertizat că cine „seamănă vânt, va culege furtună”, subliniind faptul că statele occidentașe vor fi nevoite să discute cu Rusia și cu alte state în „condiții de egalitate” cu privire la un „viitor comun”.

Cu privire la folosirea armei nucleare, Vladimir Putin a dat asigurări că această discuție „inutilă” din jurul amenințărilor nucleare este „primitivă”, dând asigurări că Rusia nu va folosi armele nucleare împotriva Ucrainei.

„Nici din punct de vedere militar, nici politic, nu are sens ca Rusia să folosească arme nucleare împotriva Ucrainei”, a asigurat el.

După declarațiile sale în care a negat riscul unui atac nuclear, în comentariile transmisiunii live, ziarul Kommersant a subliniat faptul că, în urmă cu doar câteva zile, Vladimir Putin avertizase cu forța totală a Rusiei pe oricine ar atenta la adresa statelor care s-au unificat de curând cu Rusia, teritoriile ucrainene anexate. „Nu e o cacealma”, avertizase el.