Vladimir Putin are Parkinson?! Răsturnare de situație, medicii au dat verdictul clar

de: Ionuț Vieru
30 04. 2022

Vladimir Putin a avut mai multe apariții publice de la începutul războiului. Mulți specialiști au analizat imaginile cu liderul Rusiei și bănuiesc că acesta ar fi bolnav și că ar avea Parkinson.

Este bolnav Vladimir Putin?

La sfârșitul săptămânii trecute, Kremlinul a postat o înregistrare video în care îl arată pe Vladimir Putin într-o stare de sănătate mai puțin bună. Acesta era vizibil umflat la față și nu își putea controla piciorul drept.

Unii oameni și-a dat cu părerea în legătură cu starea de sănătate a liderului rus, inclusiv fosta parlamentară a Partidului Conservator britanic Louise Mensch. Într-o postare pe rețelele de socializare, acesta a spus că președintele rus suferă de boala Parkinson.

„Este puțin probabil ca adevărații neurologi să comenteze, deoarece sunt învățați să nu își dea cu părerea niciodată despre persoane care nu sunt pacienții lor”, a declarat pentru Deutsche Welle John Hardy, neurogenetician la Institutul britanic de cercetare a demenței.

Acesta a subliniat faptul că este neurogenetician, ci nu neurolog. El și-a împărtășit opinia despre starea de sănătate a lui Vladimir Putin în calitate de persoană care a studiat bolile cerebrale.

„Din punctul meu de vedere, nu există niciun semn de parkinsonism. Nu arăta bine… dar nu era vorba de boala Parkinson”, a mai spus John Hardy.

Ce părere au neurologii despre starea de sănătate a lui Vladimir Putin

Ray Chadhuri este neurolog la Universitatea din Londra și a fost de acord cu declarațiile neurogeneticianului John Hardy. Acesta a precizat că boala Parkinson și parkinsonismul sunt foarte greu de diagnosticat. Ele pot fi determinate doar prin examinare neurologică amănunțită în persoană.

„Dacă mă uit la clipul scurt, nu pot găsi nicio dovadă pe care să o pot lega de parkinsonism la Putin. Balonarea [feței] sau tremurăturile pot fi cauzate de multe motive și eu nici nu am văzut vreun tremor”, a declarat Chadhuri pentru DW.

Caroline Rassell este director executiv al Parkinson’s UK. I s-a cerut o opinie de expert cu privire la clipurile care au apărut cu Vladimir Putin. Specialista a spus că boala afectează fiecare persoană în mod diferit și este de aceeași părere cu Hardy.

„Neexistând un test de diagnostic definitiv, este ceva ce poate fi confirmat doar după examinarea de către un neurolog sau un specialist. Presa și speculațiile online nu sunt de ajutor”, a concluzionat ea.

Caroline Rassel a mai precizat că Parkinson este o afecțiune foarte complexă care are peste 40 de simptome, de la cele fizice la cele psihice. Prin urmare, experta spune că este imposibil de diagnosticat o asemenea boală doar printr-un videoclip de 12 minute.