Vladimir Putin a scăpat conducerea Rusiei de sub control? Cine a decis să rupă tăcerea, riscul asumat e major
Vladimir Putin ar fi scăpat Rusia de sub control. Haosul conduce acum, iar lipsa totală de coordonare se simte din ce în ce mai tare. Este încă neclar dacă președintele rus mai ascultă sau nu de cineva în acest punct. Oficialul nu ar mai da crezare nici cuvintelor venite din partea consilierilor, lucru pe care îl făcea înainte. De asemenea, șeful de stat ia decizii politice și militare doar în funcțiile de strategiile proprii. Ce se întâmplă?
Rusia ar fi scăpată de sub control: Vladimir Putin, strategie pe cont propriu
Confuzia și exasperarea și-au făcut de o bună perioadă loc în Rusia, mai cu seamă după izbucnirea războiului cu țara vecină. Lipsa totală de coordonare este acum în prim-plan, scrie The Telegraph, citând surse apropiate Kremlinului.
Explicațiile au rămas în plan secundar, iar Vladimir Putin pare că nu mai ascultă de nimeni. Acesta nu-și mai ia în seamă nici măcar consilierii, așa cum făcea înainte. Oficialul ia singur decizii politice și militare doar după propriile strategii.
„Oficialii ruși sunt deseori la fel de puțin informați cu privire la intențiile sale ca și restul lumii”, a declarat analistul politic rus Tatiana Stanovaia.
„Există o lipsă totală de coordonare. Este un dezastru. Putin spune fiecăruia lucruri diferite”, susține o sursă apropiată guvernului pentru Farida Rustamova, o jurnalistă independentă de investigație.
Presiuni pentru armata rusă
În timpul acesta, conducerea armatei ruse este supusă unor presiuni tot mai ferme din partea unor „din ce în ce mai diverși actori dinăuntrul sistemului rusesc”, după înfrângerile avute de trupele Rusiei în războiul cu Ucraina, susține serviciul de informații al ministerului Apărării de la Londra.
„Între acești critici se numără liderul cecen Ramzan Kadîrov, proprietarul organizației paramilitare private Wagner Evgheni Prigojin, prezentatori de la televiziunile de stat, staruri ale muzicii pop și o din ce în ce mai vocală comunitate de bloggeri militari ultra-naționaliști”.
Nimeni nu ascultă ordinele?,,El vrea să arate că poate lupta mai bine decât armata”
,,Este posibil ca Prigojin și Kadîrov să fie percepuți ca figuri neoficiale ale unui bloc „pro-război”, a mai continuat ministerul britanic al Apărării. Se poate ca amândoi să se bucure de credibilitate acum.
Mai mult decât atât, Evgheni Prigojin și Ramzan Kadîrov i-au declarat război deschis ministrului apărării Serghei Șoigu, un lider loial lui Putin. Un fost comandant care îl cunoaște pe Prigojin a susținut că nu este ,,surprins să îl vadă în lumina reflectoarelor” în aceste momente.
Profitând de valul de patriotism din prezent, „el vrea să se poziționeze ca un apărător neînfricat al patriei care a creat o organizație militară profesionistă”, a mai spus Gabidullin. „El vrea să arate că poate lupta mai bine decât armata regulată. Aveam întotdeauna tensiuni cu Ministerul Apărării, nu ne plăceam deloc.”