„Vladimir Putin a eșuat”. Mesajul unui oficial SUA dedicat Rusiei de Ziua Victoriei îl va înfuria pe liderul Kremlinului
Un eveniment diplomatic extrem de important a avut loc, duminică, la Kiev, acolo unde ambasada SUA s-a redeschis. Una dintre persoanele extrem de entuziasmate de revenire a fost chiar șefa misiunii americane, care a transmis un mesaj de încurajare și laudă Ucrainei. În cadrul aceluiași eveniment, Kristina Kvien a avut un discurs acid față de Rusia, încheiat cu un mesaj devenit celebru după ce soldații de pe Insula Șerpilor au refuzat să predea armele.
„Ne bucurăm că putem vedea triumful binelui asupra răului”
În ciuda faptului că Vladimir Putin promite că nu renunță până când nu va obține victorie împotriva Ucrainei, ba chiar mai mult, avertismenul privind atacul nuclear este încă valabil, Occidentul susține tot mai mult Ucraina, în timp ce acțiunile militare ale Rusiei sunt tot mai dur criticate. Acest comportament poate duce la izbucnirea celui de-al Treilea Război Mondial, dacă Vladimir Putin chiar își va duce promisiunea la îndeplinire.
În urmă cu puțin timp, oficialul american însărcinat cu afaceri diplomatice la Kiev a transmis un mesaj acid la adresa Rusiei, anunțând motivele pentru Vladimir Putin a eșuat în acest război sângeros izbucnit în Ucraina.
Aceasta a lăudat modul în care armata ucrainenă a opus rezistență forțelor armate ruse, împiedicându-l pe liderul Krmelinului să aducă la conducerea Ucrainei oameni construiți doar pentru a executa ordine, lipsiți de valori și putere.
„Sunt încântată pentru că m-am putut întoarce la Kiev, așa cum am spus mai devreme, astăzi, de Ziua Victoriei în Europa, pentru a vedea triumful binelui asupra răului în orașul pe care-l iubesc, alături de oameni care întruchipează spiritul acestei comemorări.
Președintele Putin a eșuat. Putin a eșuat pentru că nu a putut înlocui guvernul Ucrainei cu marionete rusești, nu a reușit să subjuge mândrul popor ucrainean, care pe tot teritoriul Ucrainei, inclusiv în estul ei, a refuzat să se supună voinței sale și le-a transmis rușilor: Go f… yourself (înjurătură în limba engleză -n.r.)!” – a transmis Kristina Kvien.