Visuri la Cheie, PRO TV. Raul, băiatul care a făcut echipa să plângă. Are 27 de operații, dar chinurile lui nu s-au oprit aici

de: Andrei Simion
30 10. 2019

Povestea lui Raul Furdui de la „Visuri la cheie” a emoționat până la lacrimi telespectatorii care au urmărit emisiunea difuzată la Pro TV miercuri seara, începând cu ora 20:30.

Producătorii au adus în prim-plan povestea lui Raul Furdui, un tânăr în vârstă de 18 ani a avut o viață îngreunată de cele 27 de intervenții chirurgicale pe care le-a suferit de-a lungul timpului. Băiatul s-a născut fără nas, iar pentru a-i face o bucurie, echipa de la Visuri la cheie au decis să îi ajute familia să renoveze locuința. Mama sa a fost cea mai fericită.

Dragoș Bucur, Cristina Joia, Laura Boghiu și Omid Ghannadi au ajuns în Slobozia, unde l-au cunoscut pe Raul Furdui, care i-a impresionat până la lacrimi. Băiatul are acum 18 ani și trăiește o adevărată traumă încă din primele clipe de viață. „S-a născut fără năsuc. Toți medicii ziceau că n-are șanse să trăiască”, povestește, printre lacrimi Rodica, mama băiatului, potrivit click.ro.

Toată familia a trecut prin clipe grele încă de la nașterea băiatului, care s-a npscut cu o malformație la nas. Însă tânărul nu s-a lasat doborât de aceste probleme medicale și se bucură de viață în fiecare clipă. „Eu cred în minuni, am mai văzut minuni până acum. Eu însumi sunt o minune… pentru că trăiesc”. Speranța și voința sunt cele care îl fac să fie un om puternic și să nu piardă nicio secundă lupta în fața bolii.

Raul Furdui, alături de echipa emisiunii care i-a pregătit numeroase surprize. Sursa foto: PRO TV

Pe lângă povestea de viață impresionantă, familia Furdui are nevoie de o locuință în care să trăiască în condiții decente. Apartamentul vechi în care locuiește Raul are multe probleme: un balcon șubred, care stă să cadă, o baie neîncălzită predispusă la mucegai și o instalație electrică îmbătrânită, iar pentru băiat este important să locuiască într-un mediu sigur și călduros, conform aceleiași surse.

Băiatul care a jucat șah cu Principele Radu și Principesa Margareta

Raul este un băiat inteligent și chiar și în ciuda bolii sale, nu s-a lăsat doborât și dorit să își trăiască viața ca un copil normal, chiar și în ciuda faptului că el nu vede cu ochiul stâng, iar la dreptul are o miopie foarte mare. Raul însă a încercat să se integreze în societate, merge la o scoală normală, alături de ceilalți copii. Pasiunea sa cea mai mare este să joace șah.  Pasiunea lui pentru jocul minții l-a determinat pe Dragoș Bucur să-i pregătească o surpriză pe care să nu o uite niciodată: l-a dus să joace șah cu Principesa Margareta și Principele Radu.

Întreaga poveste despre cum i-a cunoscut Raul Furdui pe membri familie regale va fi difuzată astăzi, la Pro TV de la ora 20:30.