Viscol extrem în masivul Ceahlău. Doi turiști epuizați, recuperați peste noapte de Salvamont Neamț
Au rămas blocați într-o zonă din care nu mai puteau cere ajutor și în bătaia vântului extrem de puternic. Este situația în care s-au aflat cei doi turiști recuperați de echipajul Salvamont Neamț în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Turiștii sunt din Iași și Turcia și au fost găsiți de salvamontiştii nemţeni în masivul Ceahlău în urma unei intervenții desfășurate în condiţii extreme de viscol cu vânt de peste 100 de kilometri pe oră.
Cei doi turişti făceau parte dintr-un grup de 5 persoane şi au rămas în urmă din cauza epuizării fizice, a declarat pentru AGERPRES șeful Serviciului Salvamont Neamţ, Raul Papalicef.
„Erau într-o zonă moartă, fără semnal, şi nu a funcţionat 112. Erau în stare de epuizare şi unul dintre ei – cu început de hipotermie. Nu prindeau dimineaţa dacă nu ajungeam la ei. Cel cu început de hipotermie a fost ambalat în folie de supravieţuire şi i s-au ataşat patch-uri termice. Ei nu erau departe de potecă, dar i-a ‘ucis’ viscolul.” Raul Papalicef, șeful Salvamont Neamț, pentru AGERPRES
Grupul pornise din Durău, sâmbătă la prânz. Turiștii au ajuns cu greu până în zona înaltă a masivului Ceahlău, unde vântul ajungea la o putere de 100 kilometri pe oră.
„A intervenit epuizarea şi, după vârful Toaca, cei doi au rămas în urmă şi au deviat de la traseu. Baza de intervenţie Dochia a fost anunţată de cei din grup că numărul de urgenţă 112 nu a mers. Imediat s-a plecat în căutarea celor doi şi au fost recuperaţi.” Raul Papalicef, șeful Salvamont Neamț, pentru AGERPRES
Echipajele Salvamont le recomandă turiștilor să evite zonele montane înalte mai ales când sunt în vigoare avertizări meteo de vreme rea, inclusiv cele de vânt puternic, cum s-a întâmplat în cazul de față.
Cât despre cei cazați în cabane aflate la mare altitudine, acești turiști sunt sfătuiți să evite deplasările seara și noaptea, pentru că atunci fenomenele meteo sunt mult mai agresive.