Virusul care se răspândește rapid și face ravagii este comun și în România. Acum face prăpad în Marea Britanie, iar specialiștii avertizează

de: Rosu Ioana
27 04. 2023

Specialiștii din Marea Britanie avertizează cu privire la răspândirea unui nou focar al unui virus potential mortal, care a făcut până acum ravagii în multe țări, inclusive în România. Ce schimbări au avut loc în ultimele zile pe rafturile magazinelor din Anglia.

Gripa aviară, un pericol care amenință și în prezent mai multe țări

Valul epidemic de gripă aviară înalt patogenă, de subtip H5N1, care a izbucnit la finalul anului 2021, s-a extins rapid în toată lumea, fiind încadrat de specialiști drept unul dintre cele mai periculoase focare din istorie. România a fost lovită în repetate rânduri de focare de gripă aviară, astfel că fermele de păsări au fost nevoite să ia măsuri urgente pentru limitarea acestora, fiind sacrificate zeci de mii de animale.

În prezent, Marea Britanie se confruntă cu un focar imens de gripă aviară, care vizează mai multe animale, printre care, vidrele, vulpile, delfinii și focile. Vestea tristă vine la scurt timp după ridicarea restricțiilor de prevenire a gripei aviare, care a fost decisă cu scopul de a le permite crescătorilor să poată vinde ouă de țară pe rafturile supermarketurilor, potrivit Mirror.

O măsură de limitare a răspândirii gripei aviare a fost aceea de a le impune crescătorilor să țină păsările în spații închise, departe de animalele sălbatice, generând astfel o criză de ouă la nivel național. Mai mult, în anumite supermarketuri, cetățenii erau constrânși să cumpere o anumită cantitate maximă de ouă.

În ciuda situației nefavorabile create, având în vedere costurile ridicate de producție, producătorii au fost forțați să reducă cantitățile de ouă produse și, implicit, reduse. Vestea bună este că, începând de marți, ouăle din categoria „crescute în aer liber” vor fi din nou în magazine, deoarece găinile vor avea din nou acces la spații în aer liber.

Anunțul făcut de guvernul britanic

În urmă cu puțin timp, guvernul britanic a anunțat o reducere a pericolului privind focarele de gripă aviară, fiind acum semnalat un nivel mediu de risc, ceea ce înseamnă că păsările de curte și alte păsări izolate până acum în spații închise, pot fi lăsate în aer liber.

Cu toate acestea, medicul veterinar-șef Christine Middlemiss a tras un semnal de alarmă și a reiterat faptul că, acum mai mult ca niciodată, este „foarte important” ca deținătorii de păsări să rămână receptivi la semnele de boală și să mențină standarde de biosecuritate „scrupuloase”.

Marea Britanie s-a confruntat cu cel mai mare focar de gripă aviară din istorie, cu peste 330 de cazuri confirmate în întreaga țară de la sfârșitul lunii octombrie, 2021.
Din păcate, în ciuda relaxării restricțiilor, boala este încă prezentă la păsările sălbatice, gripa aviară, sau H5N1 fiind o boală infecțioasă manifestată în rândul păsărilor de curte și a păsărilor sălbatice.

„Acest virus înalt patogen distruge totul într-un număr pe care nu l-am mai văzut până acum”, a declarat dr. Jennifer Mullinax, de la Universitatea din Maryland, SUA.