Vine furtuna în Capitală! Cod galben de ploi și vijelii în București, ce alte zone sunt vizate

de: Ștefan R. Apostol
17 07. 2024

Ziua de 17 iulie a adus mai multe avertizări de vreme rea. ANM a emis mai multe coduri roșii, galbene și portocalii, anunțând val de căldură intens și persistent, caniculă, disconfort termic deosebit de accentuat, și mai nou un cod galben de ploi și vijelii în București, precizând ce alte zone sunt vizate.

ANM a emis un cod galben de ploi și vijelii în București. Ce alte zone sunt vizate

După ultimele 48 de ore cu valori termice de peste 43 de grade, inclusiv în București, ANM a actualizat prognoza imediată, publicând mai multe avertizări Cod Roșu pentru România, portocaliu și galben la nivelul întregului teritoriu.

Pe lângă canicula și temperaturile de foc, inclusiv la nivelul Capitalei au fost și furtuni puternice, vijelii și chiar ploaie abundentă.

Din păcate ziua de azi nu se va încheia pentru bucureșteni fără a avea parte de un nou cod galben de ploi și vijelii în București, avertizarea fiind există și pentru alte regiuni, după cum urmează:

„În intervalul menționat, în zona de munte, în Banat, Crișana, Maramureș și jumătatea de nord a Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică.

Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului și vijelii (rafale în general de 55…70 km/h), grindină, descărcări electrice și averse torențiale. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 40…50 l/mp.

           Notă: manifestări de instabilitate atmosferică vor fi și în restul teritoriului, dar pe arii restrânse.”, anunță ANM.

Se mențin codurile roșii de caniculă

Așa cum menționam la început, tot pentru data de 17 iulie, dar și pentru 18 iulie, ANM a menținut avertizăril de cod roșu, fenomenele vizate fiind valul de căldură intens și persistent, caniculă, disconfort termic deosebit de accentuat, după cum urmează:

„În Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei și în sudul Transilvaniei și al Crișanei, valul de căldură va continua să fie intens. Se vor înregistra temperaturi maxime între 37 și 42 de grade, iar pe litoral vor fi de 33…36 de grade.

Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Minimele termice nu vor coborî sub 22…24 de grade, astfel că vor caracteriza nopți tropicale.”

Va fi la fel de cald până la finalul săptămânii

Valul de caniculă a făcut ravagii în aproape toată țara, iar în zona litoralului temperatura aerului a depășit 43 de grade, ieri, până la ora prânzului.

Conform prognozei imediate a ANM, se mențin aceste valori peste medie până la finalul acestei săptămâni, existând toate șansele să continue și în perioada 22 – 26 iulie.

În aceași măsură au fost impuse și restricții de circulație din cauza caniculei, oficialii CNAIR menționând posiblitatea prelungirii acestora.