Viktor Orban, reverență în fața unui jucător care a câștigat Cupa Campionilor Europeni cu Steaua și a fost și selecționerul naționalei României. „Stimabil maestru”

de: Sorin Barbu
13 03. 2023

Viktor Orban i-a făcut o surpriză lui Laszlo Boloni în ziua în care antrenorul lui Metz a împlinit 70 de ani. Premierul guvernului Ungariei i-a transmis un o scrisoare în care l-a felicitat pe jucătorul care în anul 1986 a câștigat Cupa Campionilor Europeni cu Steaua, iar în anul 2000 a fost numit selecționerul naționalei României.

Viktor Orban i-a transmis o scrisoare lui Lazlo Boloni

Viktor Orban l-a felicitat pe Laszlo Boloni chiar în ziua în care antrenorul a împlinit 70 de ani. Tehnicianul cu dublă cetățenie, română și maghiară, activează în liga a doua din Franța și speră că va reuși promovarea cu Metz.

„Stimabil maestru, dacă ar exista un top al celor mai așteptate cărți ale anului, atunci autobiografia dumneavoastră sigur s-ar număra printre ele.

Permiteți-mi să mă alătur apropiaților, rudelor și admiratorilor și să vă felicit cu ocazia aniversării. Vă doresc multă sănătate și succes în cariera de antrenor. La mulți ani!”, a fost textul scrisorii transmise de Viktor Orban.

Lazlo Boloni este născut în Târgu Mureș și a jucat aproape 14 ani la echipa locală. În perioada comunistă era cunoscut drept Ladislau. A câștigat șapte trofee, toate cu Steaua, două dintre ele internaționale: Cupa Campionilor și Supercupa Europei.

„Mă întrebaţi de ce eu prefer să se spună că sunt mai degrabă maghiar decât român. Nu e o chestie de preferinţă… Eu sunt ungur, punct! Asta nu mă împiedică să locuiesc în România, unde am jucat, inclusiv în echipa naţională.

Chiar dacă aparţin minorităţii maghiare, eu am înscris împotriva Ungariei, eu am pregătit reprezentativa română să bată Ungaria în preliminariile Cupei Mondiale. Am primit însă educaţie şi cultură maghiară. Mulţumesc părinţilor mei”, explica antrenorul într-un interviu acordat „La Derniere Heure”.

Loți Boloni jucat la ASA Tg. Mureș, Steaua, Racing Jet Wavre, Creteil și Orleans, iar 14 ani a îmbrăcat tricoul naționalei României, cu care a participat la Campionatul European din anul 1984. Are 102 selecții la prima reprezentativă și se află pe locul cinci într-un top all-time, după Dorinel Munteanu (134), Gheorghe Hagi (124), Gică Popescu (115) și Răzvan Raț (113).

A fost selecționerul naționalei României, dar nu a antrenat niciodată în Ungaria.

Boloni este foarte respectat în Ungaria. Regizorul Atilla Szabo lucrează la un film documentar despre viața antrenorului, intitulat „Povestea unei legende”. Statul maghiar sprijină această inițiativă cu 235.000 de euro.