Viktor Orban, discurs halucinant împotriva statelor europene. Ce spune despre finalul războiului din Ucraina
Vikor Orban șochează Occidentul cu un nou discurs putinist. Premierul maghiar aduce în discuție o perspectivă veche privind finalul războiului, avertizând statele europene care susțin Ucraina. Potrivit politicianului, toate țările care au acordat ajutor uneia dintre părțile implicate în conflict fac parte, aproape integral, idn acest război sângeros. Află care este propunerea sa pentru Ocident.
Vicktor Orban, revine în atenția Occidentului de partea Rusiei
Premierul ungur a fost încă de la începutul războiului de partea Rusiei, astfel că el a refuzat de fiecare dată orice peopunere privind pachetele de sancâiuni impuse lui Vladimir Putin și aliaților săi. Fiind dependentă de gazul rusesc, Ungaria a pledat întotdeauna pentru păstrarea statutului neutru față de Rusia, ceea ce a atras de partea sa multe critici din Occident.
Cu toate acestea, Viktor Orban nu a renunțat niciodată la discursurile putiniste, iar cu puțin timp în urmă, acesta a transmis un mesaj care a îngrijorat din nou statele europene.
Astfel, premierul maghiar le-a transmis aliaților lui Volodimir Zelenski că, ajutând Ucraina, au fost atrași fără să-și dea seama în război, iar în acest moment sunt implicați până „la brâu”. Viktor Orban a menționat statele membre Uniunii Europene care au acordat sprijin financiar și militar semnificativ, astfel că Rusia a fost victima unei alianțe puternice unită împotriva ei. Politicianul ungar a oferit exemplul țării sale, care a reușit să rămână neimplicată în acest conflict periculos.
„O mare parte din Europa este deja implicată în acest război. S-au lăsat atrași în război. Cei care transportă arme sunt parte din război. Cel puțin până la glezne. Cei care antrenează soldații uneia dintre părți sunt băgați în asta până la genunchi.
Aceia care nu doar antrenează soldați, dar oferă ajutor operațional… Cei care antrenează trupe sunt legați de acest război. Dacă pentru un an întreg una dintre tabere este finanțată… Nu doar cheltuielile militare, dar și cele guvernamentale. Așa cum face Uniunea Europeană cu 18 miliarde de euro”, a transmis Viktor Orban.
Avertismentul lui Viktor Orban pentru aliații Ucrainei
Premierul a avertizat că, în acest ritm, dacă nu aleg să se potolească în a mai oferi ajutor, vor ajunge să fie implicați și mai mult, împiedicând astfel încheierea unui armistițiu între Ucraina și Rusia, lucru menționat și de Vladimir Putin în trecut.
„Asta înseamnă că ești în război până la brâu. Sper din suflet că Europa să nu se bage în treaba asta până la gât. Ungaria a reușit să stea deoparte complet de toate astea. Și am reușit să facem asta în ciuda presiunii internaționale.
Punctul nostru de vedere este că un armistițiu trebuie semnat imediat. Trebuie să avem de îndată negocieri de pace și trebuie să găsim pacea”, a adăugat Orban.