VIDEO Tragedie în sport. Boxerul Maxim Dadashev a murit, după ce a fost făcut KO în ring
O nouă tragedie lovește lumea sportului. Boxerul Maxim Dadashev a murit, la 4 zile după ce a fost făcut knockout în ring de Subriel Matias. Dadashev a fost indus în comă după meciul de vineri, iar medicii au declarat că sportivul a suferit daune cerebrale severe. Din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru a-i salva viața.
Maxim Dadashev a murit, după ce a fost făcut KO în ring
Maxim Dadashev (28 de ani, categoria ușoară) a urcat în ring, vineri, alături de adversarul său Subriel Matias. Lupta dintre cei doi a fost extrem de dură și a fost oprită în runda a 11-a de către antrenorul pugilistului rus, Buddy McGirt. Acesta a decis că luptătorul lui a primit prea multe lovituri și ar fi riscat prea mult dacă meciul ar fi continuat. Dadashev a părăsit ringul imediat după ce rivalul său a fost desemnat câștigător.
Sportivul a început să se simtă foarte rău pe drumul spre vestiare, nu s-a mai putut ține pe picioare și a început să vomite. A fost pus ulterior pe o targă și transportat de urgență la spital, unde a fost supus unei intervenții chirurgicale din cauza sângerărilor cerebrale. Duminică, medicii au anunțat că pugilistul se află în comă indusă și că a suferit daune cerebrale severe.
„Asta te face să realizezi în ce fel de sport te bagi. A făcut totul cum trebuie la antrenament. Simt că mintea mi-o ia razna acum. Ce aș fi putut să schimb? La finalul zilei, antrenamentele au ieșit bine. Părea ok, era pregătit, dar ăsta este sportul în care ne-am băgat. E nevoie de un singur pumn.” – Buddy McGirt, antrenorul lui Maxim Dadashev.
„Sper că Maxim este bine. Este un mare luptător şi un adevărat războinic.” – Subriel Matias, după meciul cu Dadashev.
Înainte de confruntarea cu Subriel Matias, rusul Maxim Dadashev avea un record de 13 victorii și nicio înfrângere.