Video. Nu ai cum să îți stăpânești lacrimile. Asistenta din Botoșani care a scăpat cu viață din lupta anti-COVID-19 este primită cu „Hristos a Înviat!” de familie
Emoții și o bucurie greu de descris în cuvinte. Acestea sunt stările de maximă intensitate trăite de o familie din Botoșani după ce mama, respectiv soția, asistentă aflată pe câmpul de luptă anti-COVID-19, se întoarce acasă.
Asistenta s-a întors acasă în condiții de siguranță
Despărțirea de familie este poate cea mai mare provocare pentru toate cadrele medicale aflate în linia întâi a luptei anti-Covid-19. Acest lucru s-a întâmplat și cu o asistentă din Botoșani care s-a întors acasă la câteva zile după Paște.
Familia i-a pregătit o primire demnă de o mama eroină, iar filmarea a fost publicată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani – ISU Botosani.
Dana Păunescu a îngrijit primii bolnavi infectați cu COVID-19, internați la Spitalul Judetean de Urgență Mavromati Botoșani. Pentru a nu-și expune familia unui risc major, aceasta a preferat să stea departe de ei și să revină după ce își va îndeplini misiunea de a salva vieți.
În imaginile filmate de familie, Dana este profund impresionată de revederea celor mai dragi persoane, soțul și fiica ei , care i-au cântat “Hristos a Înviat!” și i-au oferit o diplomă pentru o “mama eroină”.
Colegii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani au transmis un mesaj de mulțumire
Soțul său, de profesie militar, a ținut să-i transmită prin intermediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani un mesaj emoționant de mulțumire și i-au rugat pe cetățeni să rămână în case, drept recunoștință pentru aceste persoane care își pun în pericol viața pentru a salva alte vieți:
“Dana este eroul nostru! În calitate de asistent medical a îngrijit primii bolnavi infectați cu noul coronavirus SARS CoV 2, internați la Spitalul Judetean de Urgență Mavromati Botoșani. În tot acest timp, preventiv, a stat departe de familie.
Timp de 27 de ani, de cand sunt militar, ea s-a rugat sa mă întorc sănătos la familia mea. De data aceasta eu sunt cel care a așteptat-o acasă, cu sufletul la gură”- este mărturia colegului nostru, plt.adj.șef Costel Pănescu.
Momentul în care soția lui, Dana Păunescu, s-a întors acasă după două săptămâni de luptă pe “frontul Covid – 19” a fost surprins de fiica lor, studentă la medicină.
Îi urăm și noi multă sănătate, putere de muncă și îi mulțumim pentru efortul depus!
Noi suntem la datorie pentru voi!
Voi stați acasă pentru noi!”, se arată în mesajul postat pe Facebook.
Vezi imaginile video surprinse de familie: