Marcel Ciolacu și-a făcut un tatuaj după Ordonanța Trenuleț: „Zis și făcut!” Ce mesaj și-a scris pe mână?

de: Andrei Simion
01 01. 2025

Premierul Marcel Ciolacu a atras atenția marți seară cu un clip video postat pe TikTok, în care mesajul „Nu se mărește TVA-ul” era vizibil scris pe mâna sa. Clipul a fost însoțit de textul „Zis și făcut!”, reafirmând promisiunea făcută anterior.

Declarații ferme despre TVA și cota unică

La finalul lunii octombrie, Marcel Ciolacu a subliniat că TVA-ul va rămâne la 19%, iar cota unică pe venit nu va fi modificată, menținându-se la 10%.

„Nu se măreşte TVA-ul. Mă tatuez pe mână dacă este nevoie. TVA-ul nu crește.  Cota unică pe venit va rămâne 10%. Cum să o ridicăm la 16%, în condițiile în care avem cea mai mare impozitare a muncii pentru venituri mici și medii din Europa? Nu ar face nimeni așa ceva!”, a declarat Ciolacu.

Ministrul Finanțelor nu exclude alte scenarii

În ciuda asigurărilor premierului, ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a menționat că menținerea actualei cote de TVA și a impozitului pe venit depinde de modul în care se conturează bugetul pentru anul 2025.

„Vom analiza situația finală a deficitului în luna ianuarie și vom face toate eforturile să ne încadrăm în limita de 7%, deși este o constrângere semnificativă”, a explicat Tanczos Barna.

Acesta a precizat că o majorare a TVA-ului ar putea reduce consumul și crește inflația, însă a subliniat că se vor depune toate eforturile pentru a evita asemenea decizii.

„Nu ne dorim să împovărăm mediul de afaceri sau consumatorii”, a adăugat ministrul.