VIDEO Copacii își vorbesc și își trimit alerte când sunt în pericol. Cât de mult seamănă comunicarea lor cu internetul

de: Iorgu Ianusi
09 04. 2019

Copacii își vorbesc și împărtășesc impresii chiar sub privirile noastre. Aceștia folosesc o rețea fungică numită „Wood Wide Web”.

Unele plante folosesc sistemul pentru a-și susține descendenții, în timp ce altele îl utilizează pentru a-și sabota rivalii, arată un reportaj prezentat de BBC.

Chiar dacă par solitari, copacii comunică chiar pe sub picioarele noastre, printr-o rețea de ciuperci care cresc lângă rădăcini și îi alimentează cu nutrienți.

Copacii conectați în rețea, precum oamenii la internet

Această rețea are, însă, și un alt rol. Oamenii de știință au analizat încrengătura de rădăcini și au remarcat faptul că există o comunicare între copaci. Aceștia fac schimb de informații, au constatat experții.

Acest sistem a fost numit „Wood Wide Web”, pentru că pare asemănătoare internetului folosit de toată lumea. Și în cazul copacilor, informația poate circula foarte repede, potrivit BBC.

Mai mult, copacii adulți, lângă care s-au dezvoltat plante tinere, folosesc rețeaua pentru a-i hrăni pe urmașii lor.

De asemenea, copacii bătrâni, care se apropie de moarte, își direcționează resursele către rețea pentru susținerea vecinilor mai tineri.

Rețeaua rădăcinilor are și o parte întunecată

Rețeaua poate fi folosită și în caz de pericol. În cazul în care un membru este atacat de un dăunător, poate transmite semnale astfel încât restul copacilor să-și activeze, pe cât posibil, mecanismele de apărare.

Dar, ca și internetul, această rețea „Wood Wide Web” are partea ei întunecată. Unele specii de ordihee, spre exemplu, se conectează abuziv și folosesc resursele rețelei pentru a se hrăni și dezvolta.

Alte specii, precum nucul negru, răspândesc substanțe toxice pentru a-și nimici vecinii.