VIDEO Bătaie de joc pentru zeci de pasageri ai unei curse Wizz Air, pe aeroportul Otopeni. Ce au pățit oamenii la îmbarcare

de: Daniel Ștefan
03 08. 2019

Compania aeriană Wizz Air și-a bătut iar joc de pasagerii și clienții săi, de data asta, chiar înainte de îmbarcare. Incidentul s-a produs vineri, 2 august, pe Aeroportul Otopeni, când zeci de pasageri așteptatu să urce în avion și să ajungă la destinația dorită. Compania a „păgubit” iar alți clienți. Astfel de întâmplări se întâmplă foarte des, iar cineva a publicat și un clip cu scandalul pe care l-au făcut oamenii.

Zeci de pasageri care ar fi trebuit să zboare ieri, 2 august, cu Wizz Air au fost ținuți la sol din cauza unor așa-zise probleme tehnice. Nu știm prea multe detalii cu privire la incident, dar știm că toți cei care ar fi trebuit să decoleze cu acea cursă au fost nemulțumiți. Unul dintre ei a filmat cu telefonul scandalul iscat și se poate vedea cum unii dintre pasageri se ceartă cu angajații Wizz Air și le cere să-i despăgubească, confrom legii.

Se pare că aceștia au fost urcați în autobuzul care te transportă la aeronavă, dar, după ce au fost ținuți în el timp de oră, i-a întors la aeroport

Menționăm că nu am cerut o poziție din partea companiei aeriene, dar știm că în cazul ei au avut loc foarte multe incidente de acest fel, fiind și cele mai mediatizate, datorită plângerilor păgubiților.

Ce faci când companii aeriene ca Wizz Air sau altele îți încalcă drepturile

Uniunea Europeană îți vine în ajutor în astfel de situații pentru că a creat un cadru legislativ pe acest segment care-ți dă anumite drepturi pe care companiile aeriene trebuie să ți le respecte. Ori de câte ori te confrunți cu întârzieri sau anulări ale curselor din vina companiei, aceasta trebuie să-ți ofere despăgubiri financiare, după următoarele categorii:

  • 250 de euro: dacă zborul tău e pe-o distanță mai mică de 1.500 de kilometri și întârzie mai mult de două ore
  • 400 de euro: dacă distanța e între 1.500 și 3.500 de kilometri și timpul de întârziere e de peste trei ore
  • 600 de euro: pentru mai mult de patru ore irosite pentru distanțe de peste 3.500 de kilometri cu destinație care nu-i în UE

Chiar și în cazul unor întârzieri de 30 – 40 de minute, trebuie să-ți fie asigurate, fără niciun cost, răcoritoare și alimente care să te ajute să nu ți se facă rău cât aștepți.  Excepție de la regulă fac grevele, pentru care companiile nu-și asumă responsabilitatea pentru că nu sunt obligate.