Victor Ponta câștigă mai mulți bani după ce s-a retras din politică. Ce a reușit să facă fostul premier
După eșecul din Alegerile Parlamentare, liderul PRO România, Victor Ponta își anunța retragerea din politică. A fost o decizie neașteptată, dar în contextul actualei organizări parlamentare era una de așteptat. Deși a renunțat la politică, Victor Ponta o duce foarte bine, lucrând acum în mediul privat.
Victor Ponta mai câștigat în mediul privat, decât ca parlamentar
În lunga perioadă cât a avut statutul de parlamentar Victor Ponta a câștigat bani frumoși. Astfel se face că în conturile lui Victor Ponta intra lunar o indemnizație de parlamentar în valoare de 12.000 de lei. L-ar mânia pe Dumnezeu dacă ar spune că nu ar fi fost sume frumușele.
Conform ultimei declarații de avere, Victor Ponta și soția sa, Daciana Sârbu, au în conturi 200.000 de euro și credite de peste 180.000 de euro. De când s-a retras din politica românească, în decembrie anul trecut, Victor Ponta a început să lucreze în mediul privat, unde, spune politicianul, acum câștigă mai bine ca pe vremea când era în Parlament. Invitat recent la TVR, în cadrul emisiunii ”România 9”, Victor Ponta a vorbit despre noul său statut:
”Nu m-am născut politician, nu intenţionez să mor politician. Lucrez în afara ţării. Muncesc în viaţa privată şi îmi e bine. Am venituri ceva mai mari faţă de perioada în care eram parlamentar.
Sunt mulţi oameni care mi-au spus, de-a lungul timpului. Hai să lucrezi cu noi! Nu am voie, sunt parlamentar, sunt în incompatibilitate. Acum mi-au zis că am voie”, a declarat Victor Ponta la TVR.
”Daciana câștiga mai bine ca mine”
Până anul trecut, deputat în Parlamentul României, politicianul a ieșit, cum s-ar spune, pe ușa din dos a scenei politice românești. Dar, după cum povestea la TVR, se pare că lucrurile merg mult mai bine acum, atât pentru el, cât și pentru familia sa. Imediat după rezultatul parlamentarelor din 2020, lua decizia de a se retrage din spațiul politic, anunțând decizia pe Facebook.
”Mulţumesc din suflet tuturor celor care mi-au fost alături în acest proiect. Acum este timpul pentru familie, pentru prieteni adevăraţi, noi proiecte şi noi provocări !
Numai bine prietenilor – numai bine tuturor celorlalţi! NEVER GIVE UP!”, scris atunci Victor Ponta pe Facebook.
La un moment dat recunoștea că Daciana Sârbu câștiga mai bine ca el, în funcția de europarlamentar. Conform politicianului, Daciana Sîrbu ar câștiga, ca și europarlamentar, aproximativ 6.000 de euro, în raport cu cei 12.000 de lei pe care-i câștiga Ponta ca deputat.
”Până anul trecut, Daciana câștiga mai mult ca mine, salariul de europarlamentar era de 6000 de euro. Eu acum câștig foarte bine, ca deputat 12.000 de lei.
Dar am și celelalte lucruri telefonul, mașina. Nu suntem o familie care să murim de foame în niciun caz. Avem un nivel de viață peste media din România.”, declara Ponta.