Victor Ciutacu a desființat-o pe Cristina Neagu. Ce a spus despre cea mai bună handbalistă a lumii
Jurnalisul Victor Ciutacu, atac fără precedent la handbalista Cristina Neagu. Sportiva a scris pe pagina socială că merită mai mult respect, motiv pentru care jurnalistul România TV a încercat să o pună la punct în stilul lui.
Victor Ciutacu, atac la Cristina Neagu. „N-a câștigat nimic pentru România…”
Cristina Neagu și-a spus oful pe pagina socială după înfrângerea cu Muntenegru în grupele principale la Campionatul European de handbal feminin.
Celebra sportivă a scris pe pagina socială că meciul a fost pierdut din cauza modului părtinitor în care a fost condusă partida la centru de către cele două arbitre austriece.
De ce s-a enervat Victor Ciutacu
Cu această ocazie Cristina Neagu a spus și că „merită mai mult respect”, fapt care a declanșat atacul lui Victor Ciutacu.
„România merită mai mult respect. Merit mai mult respect. Ce s-a întâmplat aseară depășește cu mult fair play-ul și respectul, valori pe care le prețuiesc atât de mult în sportul Moment trist pentru handbal în general”, a scris Cristina Neagu pe pagina socială.
Mesajul lui Victor Ciutacu
Astfel, jurnalistul România TV i-a recomandat Cristinei Neagu să își caute o echipă în străinătate care să fie dispusă să plătească suma pe care sportiva o câștigă în România.
„Bugetara Cristina Neagu, cea mai mare handbalistă din istoria României care n-a câștigat nimic pentru România, cerșește respect și împarte iubitorii de handbal în români și ne-români.
Respectul se câștigă, nu se pretinde
Dincolo de faptul că respectul se câștigă, nu se pretinde, eu propun ca toți cei care nu rezonează cu suferințele strigate ale megastarei care joacă când vrea ea pentru Națională să fie exonerați de plata părții lor de impozite și taxe care alimentează clubul de stat fără suporteri CSM București și Federația Română de Handbal.
Iar domnișoara Neagu să-și câștige cinstit, la privat, eventual la un club din străinătate dispus să dea de-a dura cu banii, mormanul de aproximativ 20.000 euro/lună”, scrie Victor Ciutacu pe propria pagină socială.
Ce îi mai impută Victor Ciutacu sportivei
Jurnalistul recunoaște că sportiva se pricepe la ceea ce face, dar spune că este nocivă și distructivă pentru echipa din care face parte.
„Dincolo de valoarea ei individuală incontestabilă, strălucitoarea pe cont propriu refuză să accepte că e nocivă și distructivă pentru orice comunitate sportivă din care face parte.
Și să priceapă că, indiferent cât de nedreptățită se simte că omenirea nu-i face statuie suflată cu aur, pusul mâinilor în șold și țățismele strigate apăsat nu echivalează cu adevărul istoric”, a mai scris Victor Ciutacu pe pagina sa de Facebook.
Cristina Neagu se retrage de la Națională?
Nu în ultimul rând, Cristina Neagu a dat de înțeles că se va retrage de la echipa Națională, unde spune că a dat totul pe teren.
„Ultimul Campionat European pentru mine. Nu s-a încheiat așa cum mi-aș fi dorit, dar am dat totul pe teren, așa cum fac de fiecare dată. Mulțumesc tuturor celor care sunteți mereu alături de mine, în zilele bune, dar mai ales în cele mai puțin bune!”, a scris Cristina Neagu, joi, pe pagina sa de Facebook.