Viciul la care Florina Cercel nu a renunțat nici în ultima clipă. Boala a măcinat-o în doar 4 luni

de: Andrei Simion
31 07. 2019

Florina Cercel a murit, marți, la 76 de ani, după ce s-a luptat cu o boală cumplită timp de 4 luni. Chiar dacă a fost conștientă că îi dăunează grav, actrița nu a putut renunța la marele ei viciu, fumatul, care i-a provocat în cele din urmă cancerul pulmonar. O fostă colegă a vorbit despre ultima reprezentație a artistei, în urma căreia a plecat la spital.

Viciul la care Florina Cercel nu a renunțat nici în ultima clipă

Florina Cercel s-a retras din activitate în ultimele luni. Actrița s-a îmbolnăvit de cancer pulmonar și nu a mai putut urca pe scena teatrului de care era îndrăgostită, însă nu a putut renunța la viciul care i-a adus boala. Ea a continuat să fumeze chiar și după ce a aflat că este bolnavă. Actrița Adela Mărculescu este cea care a vorbit despre ultima reprezentație a Florinei Cercel.

„Ne-a părăsit Florina Cercel și am pierdut una dintre cele mai bune prietene. Am avut o perioadă cumplită în ultima vreme. După Ilinca Tomoroveanu și Damian Crâșmaru, a venit și rândul ei. Este foarte greu să vorbesc despre asta. Ultima oară am jucat împreună la Teatrelli din București, în piesa Quartet, pe 31 martie 2019, după care ne-am despărțit. Ea s-a dus la spital, vorbeam la telefon, dar fuma în continuare foarte mult. După asta nu am mai jucat împreună, dar am mai vorbit la telefon. Asta este viața”, a declarat Adela Mărculescu pentru click.ro.

Florina Cercel s-a stins din viață marți, 30 iulie, la vârsta de 76 de ani, după ce timp de 4 luni s-a luptat cu cancerul. Actrița va fi înmormântată joi, pe Aleea Artiştilor din cimitirul Bellu. Înmormântarea va avea loc la ora 13:00, însă cei care doresc să își ia rămas bun de la ea o pot face începând cu ora 10:00, în foaierul Sălii Mari a Teatrului Naţional din Bucureşti.