Vicecampionul mondial îi dă lecții lui David Popovici. „Cred că a învățat asta”. Când concurează sportivul român și cine transmite cursa
David Popovici a ratat incredibil finala din proba de 200 de metri și încearcă să-și ia revanșa la 100 de metri liber, probă unde deține medalia de aur și recordul mondial. Sportivul român a fost ironizat în presă, iar vicecampionul mondial i-a transmis unde a greșit în cursa pe care a pierdut deși a condus-o în mare parte. Înotătorul român s-a calificat astăzi în semifinalele Campionatului Mondial de Natație de la Fukuoka la 100 de metri și va intra din nou în concurs la ora 14.26.
Vicecampionul mondial, Tom Dean, lecție pentru David Popovici
David Popovici a fost considerat înaintea Campionatului Mondial de Natație principalul favorit în probele de 100 și 200 de metri liber, iar specialiștii erau convinși că poate să devină primul din istorie care va reuși să-și păstreze în vitrină titlurile câștigate anul trecut, când era junior.
Doar că finala de la 200 de metri a fost o crâncenă dezamăgire. Sportivul nostru a condus trei sferturi din cursă și se vorbea că poate stabili un record mondial, dar pe ultimii 50 de metri s-a prăbușit fizic. „M-am simțit groaznic”, a transmis abătut sportivul.
Aurul a intrat în posesia lui Matthew Richards (1:44:30), argintul a fost câștigat de Tom Dean (1:44:32), iar sud-coreeanul Sunwoo Hwang a încheiat podiumul (1:44:42). Eșecul i-a adus multe critici atât în țară, dar și peste hotare.
„David e un băiat foarte tânăr. Ce a făcut el nu este modul în care trebuie să înoți această probă. Cred că a învățat că nu trebuie să înoate atât de repede prima parte pentru că vei plăti în partea a doua a cursei. E o probă foarte tactică, cea mai tactică dintre toate”, a declarat Tom Dean, medaliatul cu argint de la Fukuoka și campionul olimpic en titre.
David Popovici s-a calificat în semifinale la 100 de metri. Cine transmite cursa și la ce oră
David Popovici a încercat să scape de amărăciunea eșecului și a terminat pe locul doi cursa din seriile de la 100 de metri liber reușind să se califice în semifinalele Campionatului Mondial de Natație.
Sportivul nostru va concura în prima semifinală unde îi va avea drept concurenți pe Nandor Nemeth (Ungaria), Dylan Carter (Trinidad Tobago), Jack Alexy (SUA), Jordan Crooks (Insulele Cayman), Maxime Grousset (Franța), Sunwoo Hwang (Coreea de Sud) şi Guilherme Santos (Brazilia). Cursa începe la ora 14.26 și va fi transmisă pe Antena Play și postul de televiziune Antena 1.