Viața e mai simplă cu un aspirator vertical!
Dacă te afli și tu în etapa în care cauți soluții inovatoare care să te ajute să rezolvi unele lucruri mai rapid și cu mai puțin efort, cu siguranță pe lista ta se numără și subiectul curățenie. Iar dacă nu se numără, ar trebui să iei în calcul acest aspect, deoarece curățenia ne ocupă destul de mult timp, iar o mare parte o putem economisi cu niște aparate inteligente, care ne ajută să terminăm treaba mai repede și mai eficient.
Primul și unul dintre cei mai importanți pași ai curățeniei – aspirarea. Soluția modernă? Aspiratorul vertical fără fir. Dacă vrei să afli cât de eficient este, în ce măsură merită investiția, în acest articol vei afla mai multe informații care te vor ajuta să îți răspunzi la aceste întrebări.
Aspirator obișnuit sau aspirator vertical?
Dacă intenționezi să achiziționezi un aspirator, probabil că printre variantele tale se numără și aspiratorul vertical, care a devenit foarte popular în ultimul timp. În cazul în care nu te-ai hotărât dacă să rămâi la varianta clasică sau dacă să alegi un aspirator vertical fără fir, este important să iei în calcul și următoarele aspecte:
• Libertate de mișcare
Flexibilitatea și libertatea de mișcare sunt unele dintre principalele atuuri ale unui aspirator vertical, iar din acest punct de vedere, un aspirator obișnuit nu are nicio șansă în fața unui aspirator fără fir. De câte ori nu s-a întâmplat să faci firimituri sau murdărie pe care ai vrut să o cureți imediat și, pentru că implica mai mult efort să scoți aspiratorul, să îl bagi în priză, să așezi cablul la loc, ai ales varianta mai simplă și mai rapidă de a da cu mătura?
Ei bine, cu un aspirator cu acumulator nu mai ai această grijă. Lipsa cablului deranjant îl face ușor de utilizat și îți permite să acționezi rapid și comod atunci când este nevoie. Singura grijă care îți mai rămâne este să te asiguri că acumulatorul este încărcat.
• Putere de aspirare
Puterea de aspirare a unui aspirator poate varia în funcție de mai multe lucruri, cum ar fi gama din care face parte sau brandul. Acest lucru este valabil atât în cazul aspiratoarelor verticale, cât și în cazul celor obișnuite. Pentru o curățare de întreținere și un grad scăzut de murdărie, un aspirator cu acumulator își face treaba excelent. Acesta poate fi utilizat zilnic, iar în funcție de nevoile tale – suprafață, grad de murdărie, poți alege un aspirator cu acumulator mai puternic sau unul mai mic.
Dacă gradul de murdărie este unul ridicat și este nevoie să aspiri cantități mari de murdărie, mai potrivit este un aspirator obișnuit cu fir. În acest caz, nu depinzi de durata de funcționare a acumulatorului, iar puterea este constantă.
• Ușurință în utilizare
Față de un aspirator obișnuit, un aspirator vertical este mult mai practic și ușor de utilizat. Designul compact și subțire îl fac să fie foarte ușor de depozitat și de manevrat, fiind la îndemână atunci când ai nevoie. Ți-ai făcut treaba rapid, iar la final îl fixezi înapoi în stația de încărcare sau de staționare. De asemenea, golirea recipientului de murdărie se face prin simpla apăsare a unui buton, fără a intra în contact cu aceasta.
Aspiratoare verticale cu funcții inteligente
Printre brandurile de electrocasnice de pe piață care au în portofoliul de produse o gamă variată de aspiratoare verticale se numără și Karcher. Duza activă acționată electric a aspiratoarelor cu acumulator de la Karcher asigură preluarea eficientă a murdăriei de pe podelele dure și de pe covoare. Modelele mai avansate au duză de podea cu iluminare LED pentru a face mai vizibilă murdăria. Iar vedeta gamei, aspiratorul vertical fără fir VC 7 Cordless, are un senzor inteligent pentru praf care detectează murdăria și își reglează automat puterea. Te bucuri astfel de o aspirare intuitivă și fără efort și de o durată mai lungă de funcționare.
Cu un aspirator vertical nu aspiri doar podeaua
Gama completă de accesorii ale unui aspirator vertical îl fac potrivit pentru o mulțime de aplicații. De exemplu, printr-o simplă apăsare a unui buton, aspiratorul vertical se transformă într-un aspirator mic de mână. Iar cu numeroasele perii și duze din dotare, poți aspira canapeaua, obiectele de mobilier, pereții, poți ajunge chiar și în spațiile înguste, greu de aspirat.
Un aspirator vertical oferă multiple opțiuni de utilizare și se adaptează cu ușurință diverselor nevoi de curățare. Iar oferta generoasă de pe piață îți dă posibilitatea să alegi modelul de aspirator vertical care se potrivește cel mai bine nevoilor tale. De exemplu, Karcher are 3 game din care poți alege – VC 4, VC 6 sau VC 7, pornind de la modelele de bază cu o durată mai mică de funcționare, până la cele mai avansate, potrivite chiar și pentru apartamentele mai mari.