Vești triste despre Viorel Lis. Soția lui, Oana, a făcut anunțul: “Am simțit atâta tristețe și durere”
Viorel Lis se confruntă cu probleme grave de sănătate. Fostul primar al Capitalei a fost diagnosticat cu mai multe afecțiuni cronice, printre care diabetul, și nu se mai poate deplasa din cauză că boala i-a afectat vederea. De curând, soția lui, Oana, a dat de înțeles că cei doi copii ai lui Viorel Lis și-au dat uitării tatăl și l-au lăsat în grija ei.
Cum se mai simte Viorel Lis
Oana și Viorel Lis formează un cuplu bine cunoscut în peisajul public din România. De-a lungul anilor, relația lor a fost marcată atât de momente frumoase, cât și de controverse.
Viorel Lis, fostul primar al Bucureștiului, și Oana s-au cunoscut în perioada în care Viorel era încă activ în politică. Diferența semnificativă de vârstă dintre ei a atras atenția publicului și a presei de scandal, care a speculat mult pe seama relației lor. Cu toate acestea, cei doi au continuat să își trăiască povestea de dragoste fără să țină cont de gura lumii.
Relația lor a început într-un mod surprinzător și a evoluat rapid. Oana a devenit nu doar partenera de viață a lui Viorel, ci și un sprijin constant pentru acesta, mai ales în momentele dificile ale vieții.
„Pentru bătrânețe trebuie să ai un plan, nu te poți baza pe copii, rude, ci pe bani. Dacă ai bani, poți plăti pe cineva, nu toată lumea are o Oana Lis. Fata lui este în America, băiatul lui e cu copilul său. Probabil a fost confortabil să lase pe mine, au văzut că am luat această responsabilitate și atunci e mai ușor așa”, a spus Oana Lis pe YouTube.
Mai mult, soția lui Viorel Lis s-a pregătit deja pentru văduvie și spune că vrea să se retragă la bătrânețe într-o casă alături de prietenele sale: „Planul meu de bătrânețe este ca împreună cu prietenele mele apropiate să ne cumpărăm o casă și să ne gospodărim singure, am un plan, pentru că mă liniștește pe mine psihic să știu că nu sunt singură. Apoi, un om cred că are dreptul să moară la el acasă”.
Soțul Oanei Lis nu se mai poate deplasa
Duminică, 30 iunie 2024, Oana Lis a făcut noi dezvăluiri despre soțul ei, povestind o fază care a întristat-o cumplit.
„A fost o știre la Tv ca Rică (n.r. – Răducanu) si-a deschis terasa la mare la Neptun și Vio îmi zice…”Ia uite, Rică merge…..” Am simtit atâta tristețe și durere în vocea lui și știu ca si-ar mai dori sa mai meargă la mare cu prietenii de care ii e tare dor, sa fie ca înainte dar nu se mai poate. Dar ce repede se face târziu în viata și boala nu știi cum, când te lovește. Ma și amuza ca ma gândeam ca vine o vreme la o vârstă când nu ne mai invidiem prietenii ca ce mașina si-a luat, etc, ci ca unu merge, altu e mai sănătos, unu mai trăiește, etc. Dar bineînțeles ca e un privilegiu divin sa treci prin fiecare etapa a vieții și el e bucuros și împăcat ca e acasă, în confortul lui.”, a scris Oana Lis pe Facebook.
Reacția fanilor după mărturisirea emoționantă
După postarea acestui mesaj, fanii cuplului Oana și Viorel Lis au luat cu asalt secțiunea de comentarii: „Felicitări Oana pentru toate gesturile făcute fata de el. Foarte frumos vorbești și gândești.” / „Mare lucru că te are pe tine Viorel aproape,ar fii devastat fara tine și în situația lui! Dar Dumnezeu are grija ,că și el este un om bun! Păcat de boala lui!” / „Multa sanatate sa aveti si sa treceți cu bine impreuna peste toate încercările vieții!” etc.