Vești proaste pentru profesori! Când dispare profesia de dascăl
Sute de profesori în vârstă speriați de noul coronavirus au decis să pună punct carierei. Nu s-au mai întors la catedră din 14 septembrie, de teamă că se vor infecta. Prematur, ei au recurs la o decizie pe care ar putea în viitor să o ia majoritatea dascălilor din România, atunci când educația online va fi soluția viitorului.
„Profesia de dascăl dispare în 20-30 ani”
Conform unui studiu realizat de Asociaţia Triple Helix – pe baza datelor culese de Daedalus Online – transmis AGERPRES, meseria de profesor este a doua cea mai respectată din România, iar pe primul lor se află meseria de medic. Cu toate acestea, cea dintâi nu este la mare căutare. Doar 1 din 4 părinți își îndeamnă copiii să devină dascăli.
16,7% dintre români au pus pe primul loc profesorii atunci când li s-a cerut să ordoneze 10 profesii prin prisma respectului personal pentru acestea. Pe următoarele locuri se află meseriile de cercetător, preot, programator, avocat, inginer, consultant în managment, contabil și economist. Dar acum nu mai e vorba de considerație, ci de evoluție, căci viitorul arată că această ocupație va dispărea lent.
„Datele studiului nostru pun în evidenţă un fenomen interesant: în ciuda respectului mare pe care românii îl au faţă de meseria de profesor, doar unul din patru (25%) şi-ar încuraja copiii să îmbrăţişeze această profesie. Cu această cifră, ne situăm sub media ţărilor incluse în Studiul Global privind Statutul Profesorului”, a subliniat Irina Anghel, fondatoarea Triple Helix.
A doua cea mai respectată meserie din România, pe cale de dispariție?
Reputatul profesor universitar Tiberiu Socaciu, un dascăl vizionar, de la Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava, consideră că, în viitorul apropiat, școala va trece printr-o reformă radicală, care nu va fi neapărat promovată de stat, ci de necesități. Apreciază că, în zece ani, școala clasică va dispărea. Face referire, de exemplu, la învățământul online.
„Nici tinerii şi nici cei care îi învaţă nu reuşesc să fie vizionari în legătură cu viitorul. Aceasta este o mare problemă, pentru că noi îi pregătim pe elevi şi pe studenţi pentru viaţă. Doar cei care nu vor nu înţeleg că tot mediul universitar s-a opus apariţiei unor noi forme de educaţie“, spune dascălul, potrivit Adevărul.
Însă, acest tip de învățământ nu este încă reglementat legal, așa cum sunt alte forme de învățământ, precum cel la distanță sau la fără frecvență. Socaciu susține că, atunci când acest lucru se va întâmpla, mulți dascăli vor rămâne fără locuri de muncă.
„Când se va trece la învăţământul online, în România vor rămâne doar două universităţi: cea mai ieftină şi cea mai bună“, comentează profesorul el.