Vești proaste pentru milioane de pensionari. Raluca Turcan a făcut anunțul fatidic

de: Ștefan R. Apostol
12 02. 2021

Pensiile în România anului 2021 s-ar putea să nu ajungă la timp la cei peste 3 milioane de pensionari. Conform ministrului Raluca Turcan, s-ar ptuea ca banii să nu ajungă la timp la cei care-i așteaptă în această perioadă.

Raluca Turcan spune că bugetul nu acoperă cheltuielile cu pensiile

Noul buget pe 2021 se pare că are mari probleme. Una dintre ele, conform Ralucăi Turcan este neacoperirea chelutuielilor cu plata pensiilor celor 3 milioane de oameni. Afirmația fost făcută după anunțul bugetului, ministrul declarând că:

„Ne-am asumat la 1 septembrie 2020 o majorarea punctului de pensie cu 14%, ne-am fi dorit ca şi anul acesta, pensiile să fie indexate cu rata inflaţiei. În programul de guvernare aveam o intenţie de mărire a punctului de pensie cu 8% în ideea în care economia urma să-şi revină.

Bugetul pe care îl avem ne aduce în situaţia în care putem plăti până la finalul anului majorarea de 14%. Ceea ce înseamnă un efort bugetar de 7,7 miliarde de lei pe lună. Până la finalul anului trebuie să subvenționăm din bugetul de stat, al asigurărilor sociale, cu aproximativ 18,9 miliarde lei, ca să putem plătim pensiile.”, a spus ministrul Muncii, Raluca Turcan, la B1 TV.

În 2021 Ministerul Muncii primește mai mulți bani

Deși un buget de austeritate, s-au alocat mai mulți bani anul acesta la mai multe ministere. Printre acestea și Ministerul Muncii căruia i-au fost alocate  53,7 miliarde lei. Suma reprezintă o creștere cu 10% față de alocarea bugetară precedentă.

Cu toate astea cheltuielile anunțate de Raluca Turcan s-ar putea să nu acopere întregul efort financiar. Efort ce ar asigura plata pensiilor către românii care le așteaptă. Îna cest context acea mărire decisă de Curtea Constituțională, de 40 % este imposibilă.

De altfel Florin Cîțu anunța că nu se va mai mări punctul de pensie anula cesta ci de-abia  în 2022. Raluca Turcan a motivat acest aspect prin noua reflecție bugetară imposibilittea măririi pensiilor.

„Există o lege 127 prin care pensiile ar fi ajuns să crească cu 40% de la 1 septembrie. Pentru ca această recalculare a pensiilor şi creşterea lor la 1 septembrie să fie de 40% ar fi însemnat ca în momentul intrării în vigoare şi publicării în Monitorul Oficial a acestei legi.

Adică în iulie 2019, să înceapă actualizarea tuturor pensiilor, evaluarea lor, astfel încât să urmeze procesul de recalculare. Dacă se va aplica Legea 127/2019, creată oarecum artificial, din pix, cu valoare punctului de referinţă, de către PSD, efortul bugetar este de 138 miliarde de lei pe an.”, a mai declarat ministrul.

Rămâne de văzut care va fi situația pensionarilor și a pensiilor acestora, în următoarele luni și dacp se vor mai opera modificări la punctul de pensie.