Vești proaste pentru firmele care încalcă repetat măsurile anti-covid-19. Ce vor păți, în curând

Vești proaste pentru firmele care încalcă repetat măsurile anti-covid-19. Ce vor păți, în curând
Noi măsuri impuse de autorități

În martie Lucian Bode, după discuțiile din cadrul PNL, propunea un proiect de lege privind agenții economici. Proiectul făcea referire la încălcarea repetată a măsurilor covid-19. Surse din interiorul Guvernului spun că proiectul a ajuns ăe ordinea de zi a Guvernului.

Lucian Bode propune suspendarea activității agenților economici

Conform proiectului propus de Lucian Bode, Ministrul de Interne, agenții economici care încalcă repetat măsurile covid vor fi amendați și li se va suspenda activitatea pentru 15 zile. În baza acestui nou ordin, cei care sunt amendați de trei ori și sunt găsiți că încalcă normele în vigoare, li se suspendă activitatea.

În cazul în care recidivează li se aplică o nouă amendă între 2.000 și 10.000 lei. O altă propunere este ca după recidivă, agenților să li se prelungească suspendarea cu 30 de zile. După caz, conform proiectului, putând să li se retragă definitiv licența de funcționare. Proiectul avea ca țintă restaurantele, barurile și cluburile, dar acum se va aplica tutror agenților econonomic din România.

”În cazul în care constată săvârşirea contravenţiei prevăzute la art. 65 lit. r, pe lângă sancţiunea contravenţională principală prevăzută la art. 66 lit.c, agentul constatator dispune şi sancţiunea contravenţională complementară a închiderii temporare, pe o durată de 30 de zile, a sediului principal sau secundar în care operatorul economic desfăşoară activitatea suspendată temporar prin măsurile stabilite.”, se spune în proiect.

Noi măsuri impuse de autorități

În urma noii grile de calcul a incidenței ratei de infectare autoritățile au anunțat noi măsuri. Cea mai recentă, una controversată de altfel, este carantinarea Capitalei. Documentul era semnat ieri de Secretarul de Stat Andreea Moldovan, aceasta justificând decizia tocmai prin noua grilă de calcul a incidenței. Decizia a generat reacții dure, ulterior Vlad Voiculescu anunțând că de Paște capitala nu va fi sub carantină.

”Bucureștiul NU se carantineaza de Paști. S-au publicat noile criterii de carantinare a localităților. Nu trăim într-o nouă realitate, doar s-au clarificat/actualizat criteriile care pot duce către o recomandare de carantinare a unei localități. Nivelul de testare Covid19 devine unul dintre factorii principali, alături de rata de incidență și gradul de ocupare a paturilor din spitale și secțiile ATI.

Se definește de asemenea carantinarea zonală. Ca și până acum, decizia de carantinare se ia pe baza mai multor factori, și nu automat. Și nu, noile criterii nu duc la carantinarea Capitalei de Paște la fel cum nu duceau nici cele vechi. Niciuna dintre deciziile deja anunțate ale guvernului nu se schimbă.”, scria Vlad Voiculescu ieri pe Facebook.

 

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI