Vești proaste despre pensiile speciale. Marius Budăi a făcut anunțul de care românii se temeau
Marius Budăi, ministrul Muncii și Protecției Sociale, a declarat că problema pensiilor speciale a fost folosită, de fapt, în scop politic, pentru a câștiga voturi, ci niciodată din punct de vedere „profesional”.
Ce se va întâmpla cu pensiile speciale
Până la finalul acestui an va trebui să existe un nou cadru legislativ care să alinieze pensiile speciale la principiul contributivității, potrivit Planului Național de Redresare și Reziliență. În acest fel, pensiile nu ar trebui să fie mai mari decât veniturile obținute pe perioada angajării, prin urmare reducerea cheltuielilor.
„S-a abordat problema pensiilor speciale doar din punct de vedere politic, niciodată profesional. Cum a dat bine la public s-a folosit sărăcia oamenilor. Îi spui unui cetățean că are unul pensia de 20 de ori mai mare ca tine, ca să îi abați atenția că tu nu îi majorezi pensia. Dar nu îi spui care e situația, să faci o paralelă, să spui că armata, de exemplu, e în strânsă legătură cu NATO. Nu s-a explicat pentru că s-a folosit din punct de vedere politic, să produci emoție și să culegi voturi. Mai era un coleg care acum e și coleg de alianță cu mine, care spunea că le desființează în 30 de zile”, a spus ministrul Muncii, potrivit Digi24.ro.
Acesta a mai precizat că este responsabil doar de pensiile pe bază de contributivitate, motiv pentru care așteaptă „soluții” de la ceilalți miniștri.
George Simion, despre pensiile speciale
Liderul AUR a anunțat că propunerea legislativă a partidului pe care îl conduce, privind impozitarea cu 90% a pensiilor speciale care depășesc salariul președintelui României, a primit aviz negativ în Camera Deputaților.
George Simion a declarat că se arată nemulțumit de rezultatul voturilor. Acesta a protestat împotriva celor din UDMR, PSD și PNL care s-au opus acestui proiect de lege propus de AUR.
„Partidele sistemului își conservă privilegiile. Noi vom lupta în continuare pentru români! Propunerea legislativă a partidului Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) privind impozitarea cu 90% a pensiilor speciale care depășesc salariul președintelui României a primit aviz negativ din partea majorității membrilor Comisiei pentru drepturile omului, culte și minorități naționale din cadrul Camerei Deputaților”, a anunțat liderul AUR.
Potrivit fostului ministru al Muncii, Raluca Turca, în România există în momentul de față aproape 10.000 de beneficiari de pensii speciale. Aceștia au pensii de circa 9.500 de lei.