Vești proaste despre nunta Cătălinei Ponor cu ”Dracula”. Ce se întâmplă cu cei doi, de fapt

de: Ștefan R. Apostol
13 05. 2021

Una din cele mai importante gimnaste din generația ei, Cătălina Ponor, ar fi trebuit ca anul acesta să facă nunta. Din motive obiective, spune Cătălina, nu se va întâmpla nici anul acesta fericitul eveniment.

Cătălina Ponor, de la gimnastică la Eurovision

Ajunsă la frumoasa vârstă de 33 de ani, Cătălina Ponor va fi implicată anul acesta în celebrul show-concurs Eurovision. Evenimentul va începe pe 18 mai, iar tânăra noastră atletă va fi prezentă din postura de prezentator. Conform oficialilor TVR, Cătălina Ponor a fost aleasă să anunțe punctajul pentru concurenții aflați pe scena Eurovision de anul acesta, de la Rotterdam, din partea României.

În afară de asta tânăra gimnastă română este de ceva vreme și profesor de gimnastică la Clubul Copiilor din Măgurele. Într-un interviu acordat colegilor de la Playsport.ro, Cătălina Ponor a vorbit despre acest lucru, dar și despre viitorul copilului ei, atunci când se va naște.

”Că va fi fată, că va fi băiat, cu siguranţă va face un sport. O să încerc să-i îndrum pasiunea pentru sport, aşa cum şi mie mi-au îndrumat-o alţii. Iar dacă va dori să intre în sala de gimnastică, atunci aşa să fie. Totul se va face doar după voinţa lui!”,  s-a mai confesat Cătălina Ponor celor de Playsport.ro.

Cătălina nu vrea să se căsătorească încă

Pe plan personal Cătălina Ponor trăiește în aceste zile o frumoasă poveste de dragoste cu Bogdan Ristea Jianu. Cu 18 ani mai în vârstă ca ea, Bogdan, cunoscut sub porecla ”Dracula”, este regizor și cascador, iar relația lui cu celebra atletă este una frumoasă.

Deși sunt logodiți de ceva vreme, pentru moment Cătălina spune că nu se grăbește să facă pasul cel mare, mai ales și datorită situației în care ne aflăm. În afară de acest aspect, Cătălina Ponor spune că dragostea nu stă într-un act semnat la Starea Civilă.

”Mă întreabă multă lume ce fac, cum ne pregătim, ce soluţii căutăm. Însă eu nu mă grăbesc cu nunta. În situaţia actuală nici nu este indicat aşa ceva. Nimic nu e sigur, totul se poate schimba de azi pe mâine, aşa că preferăm să aşteptăm. Anul acesta sigur nu va fi nunta. Poate la anul, dar nici atunci nu e sigur. Vreau să o facem atunci când situaţia se va restabili complet.

Să stăm fără stres şi să putem invita pe unul sau pe altul, după dorinţa inimii noastre! Nu cred neapărat în acte. Sigur, după ce ai primit un inel şi o cerere de căsătorie într-un loc special, cum e Mânăstirea Neamţ, logic e să faci pasul următor. Dar acum ne consumăm logodna, cum îmi place mie să mă alint!”, a mai declarat Cătălina Ponor.