Vești îngrozitoare pentru români. Cât vor mai crește prețurile de la 1 iulie

de: Stan Nicu
17 06. 2022

Sunt vești îngrozitoare pentru români după ce s-a aflat cu cât vor mai crește prețurile de la 1 iulie. Inflaţia va continua să crească în iunie şi iulie, perioadă în care va atinge un vârf, la o rată anuală de 15% sau chiar mai mare. Toate amănuntele importante, în rândurile de mai jos.

Cu cât cresc prețurile de la 1 iulie. Inflația va atinge un vârf

Inflaţia va continua să crească în iunie şi iulie, timp în care va atinge un vârf, la o rată anuală de 15% sau chiar peste, a anunțat, Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen Bank România.

Ultimele cifre pentru inflaţie, aferente lunii mai din acest an, arată o creştere generalizată a preţurilor de 14,5%, pe media coşului de consum din România, conform datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

„Normal ar trebui să avem în lunile imediat următoare – iunie, iulie – maxim. Noi estimam în jur de 15%. E posibil să fie mai sus de atât”, a spus Ionuţ Dumitru, conform Mediafax.

Plafonarea prețurilor la energie a ținut inflația mai jos

În opinia lui Ionuț Dumitru, datorită plafonării preţurilor la energie, inflaţia este mai mică. Dacă nu s-ar fi operat fixarea preţurilor la energie şi gaze pentru majoritatea consumatorilor finali, inflaţia în țara noastră ar fi sărit de 20%.

Pe de altă parte, Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, anunța în luna mai că România nu mai este pe locul 1 la inflație.

Probleme sunt în toată Europa

„Dacă ne consolează cu ceva, România nu mai e pe locul 1 la inflație în UE, avem 7 – 8 țări înaintea noastră, inclusiv țări din zona euro. Țările din zona baltică – acolo inflația este semnificativ mai mare. Apoi Cehia, în mod curios Olanda. Avem și Bulgaria cu inflație mai mare, ei n-au deficitele fiscale pe care le are România. Nici Germania vestită pentru fobia pe care o are la inflație nu stă mai bine.

Sunt datele din indicele armonizat al prețurilor de consum pentru țările europene. Suntem după o perioadă în care inflația a fost foarte scăzută și cu creștere economică joasă cam opt ani de zile în Europa. Din 2013 – 2014, zona euro a avut dobânzi apropiate de zero sau negative, deși periodic au fost mici rate de inflație. Niciodată peste 2%, asta explică de ce până în toamnă, spre ianuarie 2022, în Europa se considera că acest episod de inflație e tranzitoriu. Recent BCE și-a făcut mea culpa, spunând că a greșit și că inflația nu e tranzitorie.

De ce nu a explodat inflația

Inflația e o discuție mai mult sau mai puțin teoretică. În ultima perioadă, electricitatea, gazele naturale, combustibilii au avut contribuții esențiale la inflație, începând din vara anului trecut.

Dacă nu ar fi fost schemele de compensare, indicele prețurilor de consum ar fi fost mult mai mare. Acum avem 14%, altfel, în aprilie ar fi fost aproape 20%”, spunea Mugur Isărescu.