Vești bune pentru școlile din mediul rural. Guvernul a făcut anunțul acum. Ce dotări noi primesc

de: Năstase Mirabela
25 08. 2020

În ședința de luni, Guvernul a adoptat un proiect de ordonanță de urgență privind unele măsuri pentru alocaarea de fonduri externe nerambursabile, care sunt necesare desfășurării în condiții de prevenție a activităților didactice aferente pentru anul școlar 2020/2021, în contextul riscului de infecție cu noul coronavirus.

Vești bune pentru școlile din mediul rural

Prin urmare, vor fi alocați bani, prin Programul Operațional Competitivitate, pentru achiziționarea unor containere sanitare mobile în școlile care nu sunt racordate la rețeaua de apă și canalizare.

Actul normativ mai prevede și achiziționarea de echipamente IT pentru învățământul online, din fonduri externe nerambursabile alocate pentru țara noastră, în perioada de programare 2014-2020. Autoritățile locale, dar și inspectoratele școlare și școlile care au achiziționat, începând din data de 1 august, tabete, dispozitive electronice, măști și materiale de protecție, vor putea cere decontarea acestora.

De asemenea, șeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, a anunțat, după această ședință de Guvern că a fost adoptată Ordonanța de Urgență pentru alocarea din fonduri externe nerambursabile a unor sume care sunt necesare pentru achiziția de echipamente și materiale sanitare, pentru începerea noului an școlar.

Ce spune Ionel Dancă

„Astfel, din fonduri externe nerambursabile, a fost alocat un buget de 175 de milioane de euro care urmează să finanţeze următoarele categorii de achiziţii: 100 de milioane de euro sunt destinate pentru achiziţia de tablete şi dispozitive electronice pentru învăţământ online pentru aproximativ 500.000 de elevi; 50 de milioane de euro vor fi fonduri pentru acoperirea cheltuielilor legate de achiziţia de materiale de protecţie sanitară şi medicală, vorbim despre măşti şi dezinfectanţi în şcoli; 25 de milioane de euro vor fi sume alocate pentru achiziţia de containere sanitare mobile, care vor beneficia în acelaşi timp de o finanţare de 5.000 de euro pe container, pentru racordul acestora la infrastructura de apă şi canalizare. Practic, vorbim de un număr de 5.000 de containere sanitare care vor permite la începerea anului şcolar să asigure necesităţile din punct de vedere sanitar pentru elevi, respectiv toalete, chiuvete, apă curentă”, a precizat Ionel Dancă.

El a mai menţionat că pentru aceste fonduri pot aplica autorităţile locale, inspectoratele şcolare judeţene şi unităţile şcolare.

„Acestea pot aplica în mod individual sau în parteneriat şi pot cere decontarea cheltuielilor efectuate pe aceste categorii de obiective începând din luna octombrie. Important însă este că este permisă decontarea cheltuiuelilor pentru aceste categorii de achiziţii efectuate începând cu 1 august. Practic, autorităţile locale care au achiziţionat tablete pentru elevi, dispozitive electronice pentru învăţământul online, măşti, materiale de protecţie sanitară, care au efectuat deja aceste achiziţii începînd cu data de 1 august, sunt eligibile pentru decontarea acestor cheltuieli şi pot depune cererea pentru finanţarea lor de către Ministerul Fondurilor Europene începând cu luna octombrie”, a mai precizat Ionel Dancă.

Se aprobă achiziţionarea de echipamente IT mobile, precum tablete pentru uz şcolar cu acces la internet, dar şi a altor echipamente/dispozitive electronice necesare desfăşurării activităţii didactice în mediu on-line, în limita a 100.000.000 euro, echivalentul în lei la cursul de schimb InforEuro din luna august 2020, din care contribuţia Uniunii Europene (UE) este de 75.000.000 euro, iar contribuţia naţională este de 25.000.000 euro.

(2) Echipamentele IT mobile, dar şi alte echipamente/dispozitive electronice necesare desfăşurării activităţii didactice în mediul on-line, prevăzute la alin. (1) vor fi rambursate din fonduri externe nerambursabile alocate României în perioada de programare 2014-2020 prin Programul Operaţional Competitivitate, Axa Prioritară 2 – Tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor (TIC) pentru o economie digitală competitivă, Acţiunea 2.3.3. Îmbunătăţirea conţinutului digital şi a infrastructurii TIC sistemice în domeniul e-educaţie, e-sănătate şi e-cultură – Secţiunea e-educaţie, se arată în proiectul de OUG afişat pe site-ul Executivului.

Dotări pentru școlile din mediul rural

Vor fi cumpărate și containere sanitare

De asemenea, vor fi cumpărate şi containere sanitare pentru şcolile care nu au apă şi canalizare.

„Se aprobă achiziţionarea în condiţiile legii de echipamente de protecţie medicală şi containere mobile sanitare în cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, pentru decontare din fonduri externe nerambursabile alocate în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare, în limita valorii apelului de proiecte, la care se aplică mecanismul de art. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2016, cu modificările şi completările ulterioare. Decontarea echipamentelor de protecţie medicală de tip dezinfectanţi precum şi/sau a containerelor mobile sanitare se va face cu respectarea Regulamentelor Comisiei Europene.

(2) Beneficiarii eligibili ai apelului de proiecte destinat achiziţionării de echipamente de protecţie medicală de tip dezinfectanţi şi/sau a containerelor mobile sanitare sunt:

a) unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, cu condiţia ca acestea să aibă personalitate juridică pentru încheierea de contracte de achiziţie publică în condiţiile legii;

b) autorităţile publice locale pentru unităţile de învăţământ preuniversitar de stat de pe raza unităţii administrativ teritoriale; 5 c) parteneriatul dintre autorităţile publice locale şi unităţile de învăţământ preuniversitar de stat prevăzute la lit. a) şi b)”, mai indică sursa citată.

Achiziţionarea de containere sanitare mobile este eligibilă pentru unităţile de învăţământ preuniversitar de stat care nu au asigurat accesul la reţeaua de apăcanalizare, cu condiţia contractării în condiţiile legii a serviciilor de vidanjare pe toată durata utilizării containerelor medicale mobile, în limita valorii de 5.000 euro echivalentul în lei la data aprobării ghidului solicitantului, conform sursei menţionate.

Proiectul de act normativ mai prevede că „depăşirea cheltuielilor cu achiziţia de containere sanitare mobile se suportă de către beneficiarul finanţării.”

De menționat este că decontarea cheltuielilor cu containerele sanitare mobile urmează regimul de cost simplificat cu obligaţia beneficiarului finanţării de a depune documente justificative în ce privește costul de achiziţie al acestora.