Vești bune pentru fermierii români afectați de secetă! Câți bani vor primi de la stat, oficialii au făcut anunțul

de: Daoud Andra
24 10. 2024

Fermierii care au fost afectați de secetă anul acesta vor primi un ajutor din partea Uniunii Europene. Comisia Europeană a aprobat schema de ajutor pentru pagubele produse de secetă și a stabilit suma care va ajunge la fermierii din țara noastră.

Despăgubiri pentru fermierii ale căror afaceri au fost afectate de secetă

Comisia Europeană a decis să ofere României un ajutor în valoare de 400 de milioane de euro, pentru a-i despăgubi pe fermierii afectați de seceta din ultimul an. Ajutorul se adresează producătorilor agricoli care au fost afectați direct de secetă, în perioada septembrie 2023 – august 2024.

Sunt menționate în schema de ajutor 39 de tipuri de culturi pentru care producătorii pot primi despăgubiri, printre care grâu, triticale, orz, ovăz, rapiţă, floarea soarelui şi porumb. Pentru a se încadra să primească ajutor de la stat, fermierii trebuie să facă dovada că au pierdut cel puțin 30% din producție, în perioada menționată, din cauza secetei.

Potrivit CE, ajutoarele se vor acorda sub formă de granturi directe. Despăgubirea maximă care se oferă este de 200 de euro (1.000 de lei) la hectar, pentru pierderi de 100%. De asemenea, ajutorul nu poate depăși 30% din costurile eligibile și se acordă până la data de 31 decembrie 2024.

Anunțul făcut de ministrul Florin Barbu

”Veste bună pentru fermierii ale căror culturi au fost afectate de seceta pedologică! Astăzi, am primit aprobarea de la Comisia Europeană pentru schema de ajutor de stat sub formă de grant către producătorii agricoli pentru culturile afectate de seceta pedologică, în valoare totală de 2 miliarde de lei. Așa cum am promis, ne respectăm angajamentul pe care ni l-am asumat față de fermieri. Acordăm despăgubirile în același an în care s-au produs calamitățile, pentru a ajuta agricultorii să-și pregătească viitorul an agricol”, a declarat ministrul Florin Barbu, ministrul Agriculturii.

Fermierii afectați de secetă, care se încadrează să primească ajutoare din partea UE, trebuie să aibă procese verbale de constatare a pagubelor produse de secetă. Acestea trebuie să fie depuse la Direcțiile Agricole Județene, până la data de 29 octombrie 2024, acesta fiind termenul prevăzut de Ordonanța de Urgență 120/2024.

Potrivit datelor de la Minister, peste 230.000 de fermieri au dovezi că producțiile le-au fost afectate de secetă în ultimul an. 16.000 dintre aceștia au solicitat procese verbale de calamitate pentru culturile înființate în toamna anului trecut. Pentru culturile înființate în primăvara acestui an, s-au înregistrat peste 220.000 de procese verbale.

”În urma analizei efectuate la nivelul Comisiei Europene, s-a constatat că schema este necesară și adecvată pentru a compensa fermierii români pentru pierderile suferite din cauza acestui eveniment climatic extrem. În plus, Comisia a stabilit că sistemul este proporțional, deoarece este limitat la minimul necesar și are un impact limitat asupra concurenței și comerțului dintre statele membre. Pe baza acestor considerente, Comisia a aprobat schema românească în conformitate cu normele UE privind ajutorul de stat”, precizează Ministerul Agriculturii, într-un comunicat.